Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 decembrie 2018

Vuza are termen de plată ferm: 12 decembrie 2018!


Bursa.ro scrie că Oltchim a notificat Chimcomplex Borzeşti că data finalizării tranzacţie pentru Pachetele 1-5 şi parţial 7 ale combinatului din Râmnicu Vâlcea, care înseamnă plata preţului şi transferul dreptului de proprietate pentru activele vândute, este 12 decembrie 2018: „Potrivit unui raport publicat pe site ul Bursei de Valori Bucureşti, Oltchim a anunţat că au fost îndeplinite ultimele condiţii suspensive prevăzute în contractul de vânzare active, respectiv avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi Decizia Consiliului Concurenţei privind autorizarea operaţiunii de concentrare economică. Iniţial, fostul Ministru al Economiei Dănuţ Andruşcă a anunţat că tranzacţia va fi finalizată până la data de 17 decembrie 2018. Activele achiziţionate de Chimcomplex SA reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât şi investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile, reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similare, utilizate de Oltchim în procesele de producţie, arată un comunicat al Consiliului Concurenţei, care precizează: “Activele pot fi folosite la fabricarea diferitor produse chimice, precum şi la activităţi conexe acestora (producţia, furnizarea şi distribuţia de utilităţi şi materii prime, transport prin vagoane de cale ferată etc.)”. Vânzarea activelor Oltchim se apropie de final, cumpărătorul urmând să plătească preţul stabilit prin contract în termen de 20 de zile lucrătoare, respectiv până la data de 17 decembrie 2018, a anunţat fostul Ministru al Economiei, Dănuţ Andruşcă, proaspăt remaniat. Dănuţ Andruşcă a menţionat: “Combinatul şi peste 1.200 de locuri de muncă vor fi salvate. Este o victorie importantă pentru Minister, pentru Guvern şi pentru societatea românească. Astfel, se încheie un proiect reuşit de reoganizare judiciară a combinatului chimic, prin integrarea unui nou model de business în cadrul Chimcomplex, prin angajarea unui număr de 1.250 de angajaţi şi prin dezvoltarea capacităţilor de producţie achiziţionate. Finalizarea şi implementarea tranzacţiei reprezintă dovada reală a faptului că o societate comercială aflată în reorganizare judiciară poate fi redată circuitului economic. Sunt mândru şi onorat de faptul că în timpul mandatului meu de ministru al Economiei industria românească a repurtat două succese majore: salvarea Şantierului Naval de la Mangalia şi salvarea Oltchim. Faptul că tranzacţia activelor şi securizarea a peste 1.200 de angajaţi ai Oltchim reprezintă un succes al Ministerului, dar mai ales al Guvernului şi al întregii ţări, pentru că Oltchim reprezintă mai mult decât un combinat chimic, mai mult decât un obiectiv strategic, reprezintă un punct de sprijin pentru economia locală şi pentru cea regională. Până pe data de 17 decembrie, cumpărătorul trebuie să plătească preţul din contract, întrucât condiţiile suspensive ale tranzacţiei sunt îndeplinite” notează Bursa.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: