Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

21 ianuarie 2019

Vuza a scăpat de SIF Moldova


• Adunarea Generală a Acţionarilor Iaşitex (IASX) a respins, pe 12 martie, propunerile făcute de SIF2 Moldova – precum anularea aprobării vânzării unor terenuri ale companiei sau a unor tranzacţii făcute între societăţi din grupul SCR deținut de Ștefan Vuza, noul patron Oltchim, care controlează emitentul, dar au aprobat tragerea la răspundere a SIF2, pentru comportament abuziv
Conform raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti, AGA a respins introducerea acţiunii în răspundere împotriva lui Ştefan Vuza, în dubla sa calitate de titular al contractului de asistenţă juridică nr. 0051057/12.05.2014, încheiat cu Iaşitex SA şi în acelaşi timp de acţionar majoritar indirect al companiei, precum şi a acţionarului majoritar A2 Impex SA pentru prejudiciul cauzat societăţii în cuantum de 788.302,22 lei. „Totodată, a fost respinsă iniţierea demersurilor judiciare pentru constatarea nulităţii absolute/anularea tranzacţiei bursiere din data de 29.11.2017, prin care “Iaşitex” a achiziţionat de la acţionarul său majoritar, “A2 Impex” SRL, un număr de 3.468.793 acţiuni “Chimcomplex” la un preţ de 1,49 lei/acţiune, plătind o sumă totală de 5.168.501,57 lei, superioară întregului profit aferent anului 2016”, notează Bursa.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: