Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 decembrie 2018

Un vâlcean este cercetat pentru lovire și violare de domiciliu


• acesta a fost reținut de oamenii legii
Polițiștii comunei Ghioroiu, cu sprijinul celor din orașul Bălcești, au depistat un bărbat cu vârsta de 42 ani bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, precum și violare de domiciliu. Concret, la data de 16 noiembrie, în urma investigațiilor efectuate, oamenii legii din Ghioroiu au reușit identificarea și, ulterior, reținerea bărbatului domiciliat în comuna Diculești. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, precum și de violare de domiciliu.
În fapt, în noaptea de 15/16 noiembrie, jurul orei 01.10, acesta a pătruns fără drept într-o locuință din localitatea Ghioroiu și a agresat fizic două persoane, provocându-le leziuni. Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului, luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 17 noiembrie a fost dispusă măsura de control judiciar pentru 60 de zile. Cercetările în această cauză vor continua.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Comunicate

%d blogeri au apreciat: