Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

13 noiembrie 2018

Un nou termen pentru Gutău


• la Înalta Curte de Casaţie şi Justiție se rejudecă, mâine, procesul primarului Râmnicului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în urmă cu doi ani, că primarului Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în cauza de la Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, care l-a condamnat la trei ani de închisoare după ce alte două instanţe au pronunţat achitarea. Astfel, CEDO a stabilit că drepturile apărării au fost „sensibil reduse” din cauză că Gutău a fost condamnat doar pe baza mărturiilor pe care primele instanţe le-au considerat insuficiente, fără a-i audia din nou pe martori. În acest an, instanţa supremă a desfiinţat sentinţa, dispunând rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.
La începutul lunii trecute, mai precis în data de 3 septembrie, a avut loc o ședință a rejudecării cauzei, ocazie cu care au fost audiaţi câţiva martori, ceilalţi urmând să se prezinte la termenul de azi. Este de așteptat ca mâine să se prezinte chiar denunţătorul, omul de afaceri vâlcean Crinu Popescu.
„Sunt mulţumit de felul în care a decurs procesul până acum. Sper ca în două-trei termene să se încheie şi să mi se facă dreptate”, a declarat primarul Gutău. Mai trebuie spus că, dacă Mircia Gutău va câştiga acest proces, condamnarea sa va fi desfiinţată. În plus, potrivit Codului de procedură penală, Mircia Gutău ar putea primi despăgubiri de la statul român.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: