Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 noiembrie 2018

Udrea a stabilit noi amenzi pentru hotelieri


• structurile de primire turistică vor fi amendate dacă nu-şi deschid porţile odată cu începerea sezonului estival

udrea_elenaStructurile de primire turistice, care nu funcţionează începând cu deschiderea sezonului estival, vor primi amenzi cuprinse între 2.000 lei şi 50.000 lei, în funcţie de perioada întârzierilor, potrivit unui proiect de Hotărâre privind eliberarea certifica­te­lor de clasificare, a licenţelor şi bre­vetelor de turism, lansat în dez­batere interministerială de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Vor primi amendă de la 2.000 lei la 6.000 lei structurile de primire turistice care nu funcţio­nează începând cu data de 1 mai a fiecărui an, amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei structurile de primire tu­ris­tice care nu funcţionează înce­pând cu data de 15 mai a fiecărui an, iar amendă cuprinsă între 20.000 lei şi 30.000 lei cele care nu func­ţionează începând cu data de 1 iunie a fiecărui an. De asemenea, structurile de primire turistice care nu funcţionează la data de 15 iunie a fiecărui an vor fi amendate cu sume între 30.000 lei şi 40.000 lei, iar cele care nu funcţionează după data de 1 iulie a fiecărui an, până la sfârşitul sezonului estival vor primi amendă cuprinsă între 40.000 lei şi 50.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare. Amenzile pentru în­târ­zierea deschiderii structurilor de primire turistice au fost majorate prin intermediul proiectului de act nor­ma­tiv. Operatorii economici din tu­rism vor fi obligaţi să furnizeze infor­ma­ţii reale cu privire la denumirea, tipul structurii de primire turistice, ca­tegoriei de clasificare sau servi­cii­le prestate în materialele promo­vare, în oferte şi pe propriile pagini de internet, potrivit sursei citate. Totodată, aceştia vor fi obligaţi să expună în mod lizibil şi vizibil copia certificatului de clasificare sau a licenţei de turism, în actul normativ în vigoare nefiind o precizare expre­să în acest sens. Pentru obţinerea certificatului de clasificare a struc­turilor de primire turistice, solici­tan­tul depune declaraţia standardizată dată pe propria răspundere, la se­diul autorităţii administraţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, însoţită de documentaţia completă prevăzută în normele metodologice care reglementează condiţiile şi criteriile de autorizare a structurilor de primire turistice, înain­te de darea lor în folosinţă, potrivit proiectului de act normativ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: