Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 decembrie 2018

Situație inedită: Un tânăr susține că nu i-au fost puse absențe deși nu a mers la școală


Chiar dacă ne-am aștepta ca mulți elevi să fie foarte fericiți atunci când nu primesc absențe în catalog, iată că am întâlnit și situația contrară. Recent, la sediul redacției noastre s-a prezentat un tânăr care, în anul școlar 2017/2018, a fost elev al Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea. Fostul elev al acestui liceu tehnologic susține că, deși nu a reușit să ajungă la cursuri în unele zile (prezentându-ne, în acest sens, mai multe adeverințe de la locul de muncă, el fiind angajat cu contract de muncă la o societate privată), i-au fost trecute doar 15 absențe în catalog (adică un număr mai redus decât cel real, conform spuselor lui).
Spre confirmarea celor prezentate, tânărul care ne-a contactat la sediul redacției a prezentat o adeverință ce poartă antetul Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, cu numărul de înregistrare 1212/19.06.2018, eliberată în data de 19.06.2018 (adică la sfârșitul anului școlar 2017/2018), în care se arată că, la finalul semestrului al II-lea, el avea 15 absențe, toate fiind motivate.
Or, din patru adeverințe pe care tânărul ni le-a adus de la locul de muncă, aferente lunilor februarie, martie, aprilie și mai 2018, reiese că a fost prezent la locul de muncă în nu mai puțin de 61 de zile! Astfel, se pune întrebarea cum de elevul a acumulat doar 15 absențe (și acelea motivate ulterior) dacă, de-a lungul unui semestru, nu a putut să ajungă la cursuri timp de 61 de zile – chiar și luând în considerare posibilitatea ca unele dintre cele 61 de zile să fie fost zile de week-end sau de sărbători legale, atunci când școlile au fost închise!
În continuare, vă prezentăm scrisoarea pe care tânărul în cauză ne-a transmis-o și în care a detaliat situația.
„Vă aduc la cunoștiință următoarele aspecte și precizez că din semestrul al doilea al anului școlar 2017/2018, la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea, nu mi s-au pus absențe în catalog când eu nu mă duceam la cursuri, fiind absolvent al Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea, an școlar 2017/2018.
Precizez că eu nu m-am dus la cursuri deoarece am fost angajat cu contract la o firmă privată.
Depun copie după cele patru adeverințe pe care le-am luat de la locul de muncă pentru motivarea absențelor:
• prima adeverință este pe luna februarie 2018, cu nr. 401/06.03.2018;
• a doua adeverință este pe luna martie 2018, cu nr. 552/03.04.2018;
• a treia adeverință este pe luna aprilie 2018, cu nr. 682/27.04.2018;
• a patra adeverință este pe luna mai 2018, cu nr. 895/31.05.2018.
De asemenea, mai depun o adeverință de la Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, cu nr. 1212/19.06.2018, în care am fost informat, în scris, că am 15 absențe motivate pe semestrul al doilea, anul școlar 2017/2018”.

Ce spune conducerea Liceului Tehnologic „Ferdinand I” cu privire la această situație?

Așa cum deontologic și moral este firesc înainte de publicarea unui material de presă în care sunt aduse acuzații, am solicitat un punct de vedere de la unitatea școlară mai-sus amintită. Directorul acestei unități, Mădălina Ochia, ne-a oferit mai multe informații, după cum urmează: „Fostul nostru elev, la care faceți referire, a fost la școală. El nu a lipsit de la atât de multe cursuri, așa cum susține. Din clasa în care a fost înscris în anul școlar 2017/2018, au fost exmatriculați, pentru întrunirea numărului necesar de absențe, 10 elevi. Dacă și el ar fi întrunit numărul necesar de absențe, ar fi fost exmatriculat. Nu putem să încălcăm ROFUIP (n. red. Regulamentul-cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar)! În plus, el a avut chiar media 10 la purtare. A fost un elev care venea la școală. Nu a început să intre în conflicte cât timp a fost elevul nostru. (…) Nu cred că instituția noastră merită să fie atacată pentru un caz izolat. Dacă ar mai fi venit încă 10 elevi sau încă 10 părinți care să se plângă de această situație sau de orice altceva legat de activitățile didactice din școala noastră, aș fi înțeles să considerăm că este o situație generalizată. Dar așa, doar cu un elev, eu sunt de părere că este un caz izolat. (…) Deci, referitor la afirmațiile fostului elev cu privire la faptul că nu i-ar fi fost trecute în catalog toate absențele, consider că aceste afirmații nu sunt fondate. El nu a lipsit atât de mult cât susține și, ca atare, nu a fost exmatriculat. Mai mult, nu se pot motiva absențe pe baza adeverințelor de la locul de muncă. Am fi încălcat ROFUIP dacă am fi procedat astfel. Relevant pentru situația noastră este art. 102 «Prezența elevilor la curs» din Capitolul I, Titlul VII al ROFUIP. La 20 de absențe nemotivate, elevilor în cauză li se întocmește preaviz, iar la 40 de absențe vor fi exmatriculați. (…) Printre prioritățile noastre ca instituție de învățământ se află reducerea abandonului școlar, iar noi suntem foarte atenți la situația celor care lipsesc. Dar fostul elev nu a lipsit atât de mult și, ca atare, nu a îndeplinit condițiile necesare pentru a fi exmatriculat”.

Concluzii

La finalul expunerii celor două puncte de vedere, facem precizarea că redacția noastră, ca instituție de presă, nu este abilitată să încerce să stabilească dacă dreptatea în cazul de față se află la una sau la cealaltă dintre părțile implicate. Considerăm că un punct de vedere pertinent în acest caz îl poate oferi doar Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Vitralii

%d blogeri au apreciat: