Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 februarie 2019

SCM a convins din nou: merită să câștige titlul în Liga Florilor!


• echipa sprijinită de Primăria Râmnicului s-a impus în fața Gloriei Bistrița și a încheiat turul campionatului pe primul loc, cu maxim de puncte
Dacă în urmă cu jumătate de an doar cei mai optimiști dintre iubitorii sportului vâlcean puteau măcar să spere că echipa lor va fi în cărți pentru câștigarea titlului de campioană în handbalul feminin românesc, acum situația se limpezește de la etapă la etapă. Jucătoarele de la SCM sunt cele mai bune din Liga Florilor, iar acest lucru nu îl spunem noi, ci rezultatele de la finalul turului. Sportivele pregătite de antrenorii Florentin Pera, Mia Rădoi și Ildiko Kerekeș Barbu au învins tot ce se putea pe plan intern, indiferent că a fost vorba despre cele douăsprezece meciuri din campionat (ar fi trebuit să fie treisprezece, însă formația CSM Roman și-a anunțat retragerea) sau despre primul meci al acestui sezon, cel de la București, la finele căreia SCM a câștigat primul trofeu oficial din istorie, Supercupa României, chiar în fața formației sprijinite financiar de potenta primărie generală a Capitalei. Cu maxim de puncte la finalul turului de campionat (36), SCM a luat «fața» principalei favorite la câștigarea titlului de campioană, CSM București, care se află la trei «lungimi» în urma formației din Râmnic. Cât privește celelalte unsprezece formații din campionatul intern, acestea sunt ca și ieșite din lupta pentru titlu. Deși matematic se mai poate întâmpla absolut orice în acest sezon (iar un vechi proverb spune că niciodată nu ar trebui să spui niciodată), pare foarte clar că lupta pentru titlu se va da între SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București. Ba chiar îndrăznim să afirmăm că «destinația» spre care va merge trofeul din sezonul 2018/2019 al Ligii Florilor se va decide în luna februarie, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, atunci când SCM și CSM se vor întâlni într-un veritabil duel al orgoliilor.

Victorie meritată în fața unui public de Champions League

Duminică seara, într-un joc contând pentru ultima etapă a turului, SCM Râmnicu Vâlcea și Gloria Bistrița s-au întâlnit în Sala Sporturilor „Traian”. Cum anticipam, ardelencele au venit în fieful liderului să joace handbal în adevăratul sens al cuvântului, însă, tot cum anticipam, echipa noastră a trecut peste orice obstacol și a arătat că merită să ocupe fotoliul de lider al întrecerii. Prima repriză a fost destul de echilibrată, bistrițencele conducând la două-trei goluri în debutul întâlnirii. Balanța s-a înclinat în favoarea echipei noastre după primul sfert de oră al disputei. Cu Iryna Glibko și Samara da Silva în mare formă pe faza ofensivă (sprijinite magistral de intervențiile portărițelor Yuliya Dumanska și Diana Ciucă), Vâlcea a trecut la conducere pe tabela de marcaj. Chiar dacă avansul de scor consemnat la pauză a fost destul de firav (scor 11-9), evoluția sigură a fetelor noastre din ultimele zece minute a dat multă încredere în perspectiva reprizei secunde.
Pauza s-a dovedit un sfetnic bun pentru vâlcence, ele revenind mai motivate și determinate pentru actul secund. Chiar dacă bistrițencele nu s-au dat bătute și au luptat până la final, în repriza secundă s-a observat destul de ușor diferența de valoare dintre cele două echipe. Vâlcea a dominat și s-a impus în mod meritat, la cinci goluri diferență, scor final 28-23.
Dacă fetele au asigurat spectacolul din teren, cei aproape 2.000 de spectatori care au venit să vadă meciul din tribune au demonstrat, încă o dată (dacă mai era cazul), că la Vâlcea există public de Champions League. Acești oameni merită apreciați pentru că au venit la sală în condițiile în care meciul a fost transmis în direct de către postul public de televiziune, iar vremea nu a fost prea prietenoasă unei ieșiri din casă, indiferent de forma pe care ar fi ales-o pentru a se deplasa către polivalentă. După un astfel de moment foarte frumos oferit de public (deși au mai fost și altele) devenim convinși că nu numai județul nostru a avut de câștigat de pe urma implicării Primăriei Râmnicului în sprijinirea echipei, ci și întreg handbalul românesc!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Handbal

%d blogeri au apreciat: