Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 decembrie 2018

Scheme de ajutor de stat pentru operatorii economici


Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi completat Hotărârea Guvernului (HG) nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, prin HG nr. 476/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/09 iulie 2018.
Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin HG nr. 807/2014, cu modificările şi completările ulterioare îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea investiţiilor de mare anvergura, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale şi necorporale, precum şi pentru cele legate de închirierea construcţiilor aferente investiţiei iniţiale.
Pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme întreprinderile nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică, înfiinţate conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Principalele modificări aduse HG nr. 807/2014 sunt:
• valoarea minimă a investiţiei s-a diminuat la 13,5 milioane lei (aprox. 3 milioane euro);
• bugetul mediu anual al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a 145 milioane euro;
• operatorul economic poate demara proiectul de investiţii după depunerea cererii de acord pentru finanţare;
• cererile de acord pentru finanţare se depun în sesiune continuă până la epuizarea bugetului anual.
Structurile de specialitate din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova vor organiza întâlniri lunare cu operatorii economici pe tema acordării ajutorului de stat.
Informaţii suplimentare privind această schemă de ajutor de stat pot fi obţinute accesând site-ul Ministerului Finanţelor Publice, www.mfinante.ro, secțiunea „Ajutor de stat – HG 807/2014” sau telefonic, după cum urmează:
• pentru județul Vâlcea la numărul 0250.737.777, interior 262, Serviciul ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate sau în format electronic la adresa de email: date.vl@anaf.ro.
• Compartimentul Comunicare, relații publice și mass-media al AJFP Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: