Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 decembrie 2018

Sâmbătă și duminică, la Caravana “Împreună pentru sănătatea rurală”, Locuitorii din Scundu au beneficiat de analize și examinări gratuite


În perioada 28-29 aprilie, sâmbătă (13.00 – 20.00), duminică (09.00 – 16.00), Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB) a organizat Caravana “Împreună pentru sănătatea rurală” în judeţul Vâlcea, comuna Scundu. Scopul primordial al acestei ediţii a proiectului a fost efectuarea unor analize şi examinări gratuite pentru depistarea bolilor cronice. Astfel, aproape 200 de scundeni au beneficiat în mod gratuit de analize de sânge (glicemie, colesterol, hemoglobina), evaluarea funcțiilor vitale (tensiune arterială, puls, temperatură), examen clinic, electrocardiogramă, ecografie abdominală și consult medical de specialitate.
În cadrul proiectului se organizează periodic caravane în zone rurale, la care participă voluntari studenţi în medicină, medici rezidenţi, medici specialişti. Astfel, în cadrul unei ediţii, se evaluează starea de sănătate a populației prin efectuarea gratuită a următoarelor investigaţii: analize de sânge (glicemie, colesterol, hemoglobină), puls şi tensiune, examen clinic complet, examen de specialitate, electrocardiogramă, ecografie și examenul sânului.
La sfârșit, toți pacienții primesc scrisori medicale, trimiteri sau rețete în funcție de necesitățile fiecăruia. Tot în timpul caravanelor, pentru că știm că cel mai eficient tratament este prevenția, avem alături de noi colegi ce vorbesc despre tuberculoză, diabet, prevenția prin vaccinare, obezitate, alimentație echilibrată, educaţie sexuală dar și despre cancerul de col uterin. Toate acestea vizează informarea și prevenția, încercând să aducă un plus de conștientizare în rândul oamenilor.
Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) este cea mai mare și cea mai veche organizație studențească, independentă, non-politică și non-guvernamentală ce reprezintă studenții mediciniști bucureșteni. Este oficial recunoscută ca atare de către autoritățile guvernamentale locale, regionale și centrale, precum și de alte organizații și instituții naționale și internaționale.
Caravana “Împreună pentru sănătatea rurală”, proiect marca Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti, îşi propune să acorde îngrijiri medicale primare gratuite în zonele rurale din România, în special zonele izolate şi defavorizate din punct de vedere economic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: