Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 ianuarie 2019

Să privim și partea bună a accederii în semifinalele Europeanului: România s-a calificat deja la Mondialul din Japonia


Accidentarea Cristinei Neagu și înfrângerea suferită în meciul orgoliilor contra Ungariei au lăsat deja urme adânci în inimile suporterilor români. Calificarea cu emoții care puteau fi evitate în semifinalele competiției a fost doar o palidă consolare pentru împătimiții handbalului. Chiar dacă ei sunt acum cu gândul mai mult la suferința prin care va trece, pentru a treia oară în carieră, cea mai bună jucătoare tricoloră, o consolare mai poate veni și de la calificarea deja asigurată pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din decembrie 2019. Prin faptul că România a atins faza semifinalelor, tricolorele sunt sigure de prezența la întrecerea planetară ce va fi organizată în Japonia. Europa are trei locuri asigurate direct la Campionatul Mondial de anul viitor, iar cum Franța, campioana mondială en-titre, calificată direct, a ajuns în semifinalele Campionatului European de anul acesta, automat toate celelalte trei echipe participante în «careul de ași» au obținut biletele pentru Japonia.
Așadar, până la acest moment se cunosc deja cinci dintre cele 24 de formații care vor participa, în luna decembrie a anului viitor, la Campionatul Mondial de handbal feminin. Acestea sunt: Japonia (țara gazdă), Franța (campioana mondială en-titre), România, Rusia și Olanda (au obținut cele trei locuri alocate direct Europei). Dacă România nu ajungea în semifinalele Europeanului din acest an, selecționata tricoloră era obligată, în luna iunie a anului viitor, să dispute un meci de baraj pentru calificarea la Mondial.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Handbal

%d blogeri au apreciat: