Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

12 decembrie 2018

S-a metamorfozat marele salvator//Guvernul a devenit groparul Oltchim!


Nu mai surprinde pe nimeni că cea mai dureroasă lovitură împotriva Societăţii OLTCHIM SA Rm. Vâlcea o dă actualul Guvern, adică tocmai acela care, prin  şeful său, promitea chiar cu un an în urmă că a găsit şi va aplica soluţia salvatoare. Proprie­tarul ARPECHIM Piteşti a comunicat încă din vara anului trecut că peri­oada de graţie a celor 5 ani cât a fost obligat prin contractul de privatizare a expirat din 2009 şi că a hotărât să închidă rafinăria. La această aver­tizare, Ministerul Economiei  şi AVAS, care deţin pentru statul  român  20 % din acţiunile combinatului piteştean, n-au avut nici o reacţie şi nu au impus OMV PETROM respectarea obligaţiilor ce-i reveneau prin acelaşi contract de a urmări pas cu pas  calendarul şi nivelul  investiţiilor pentru modernizarea instalaţiilor. Cu alte cuvinte, au rămas surzi şi muţi şi n-au reacţionat în nici un fel la anunţul devastator de la  sfârşitul săptămânii trecute cu privire la oprirea rafinăriei şi transformarea capacităţilor în simple depozite de produse petroliere.

Ion-Calea3O întrebare deloc retorică: chiar atât de scurtă este memoria guver­nanţilor portocalii de au uitat atât de repede declaraţia triumfalistă a fos­tului ministru, Adriean Videanu la în­ce­putul anului trecut? Îl citez cuvânt cu cuvânt: “Ministerul Economiei cu­noaşte foarte bine care este interesul real al statului în această companie, care este cea mai bună strategie de creştere a valorii acestei companii, iar momentul privatizării va fi deter­mi­nat de redresarea pieţelor finan­ciare şi rezultatele aplicării strategiei de dezvoltare implementate la OLTCHIM SA care să conducă la creşterea valorii pachetului de acţiuni în procesul de privatizare”. Care şi unde este strategia, stimate domnule fost ministru?

Decizia investitorului austriac vine cu un an mai devreme faţă de promisiunea pe care o făcuse ante­rior în sensul că va închide definitiv rafinăria în 2012 dacă, între timp, nu va găsi un cumpărător. OLTCHIM Rm. Vâlcea a fost şi este vital inte­re­sat  să achiziţioneze Rafi­năria de la Piteşti  de ea depinzând asigurarea ma­teriei prime pentru Piroliza care tre­buie să producă etilena şi propi­lena necesare, în schimb OMV-ul n-a văzut în parte­nerul vâlcean un “ama­tor credibil”, cu expertiză şi resurse fi­nanciare. Într-adevăr, OLTCHIM este blocat din punct de vedere financiar de către acţionarul său minoritar, PCC-SE, care a reuşit, printr-o acţiune  judecă­to­rească, să stopeze creditul de care urma să beneficieze din partea Eximbank. Or, patronul ARPECHIM nu vrea să mai aştepte hotărârea ce se va da în instanţă, el se grăbeşte să pună laţul pe grumazul Combi­natului de la Vâlcea.

Surprinzătoare în toată această poveste este poziţia primului ministru Emil Boc care, la aflarea veştii că OMV PETROM va închide rafinăria de la Piteşti, s-a mulţumit să declare sec: “Viziunea mea integrată a fost ARPECHIM-OLTCHIM, dar ce pot face în contextul acesta!”

Cu alte cuvinte, Guvernul nu mai ţine seama de promisiunile ferme de a se implica responsabil în gestiona­rea problemelor de pe cele două plat­­forme chimice şi le lasă să moară. Este o gravă atitudine anti-economică, anti-socială şi până la urmă anti-românească cu care niciodată nu vom fi de acord!

dr. ing. Ion Cîlea, preşedintele Organizaţiei judeţene Vâlcea a PSD

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: