Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 iulie 2019

România face un nou pas spre adoptarea monedei euro


Advertisements

Reuniunea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, în cadrul căreia au fost discutate proiectele finale ale documentelor ce vor sta la baza pregătirii trecerii la moneda unică europeană, s-a desfășurat, săptămâna trecută, la Palatul Victoria din București.
Raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro și Planul naţional de adoptare a monedei euro sunt rezultatul consultărilor cu reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conducerea Academiei Române, consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, precum și reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi structurilor asociative. Șeful Executivului a apreciat activitatea Comisiei și a mulțumit membrilor săi pentru seriozitate și implicare. „Munca dumneavoastră și fundamentarea temeinică pe care ați făcut-o dovedesc, încă o dată, cât este de important ca România să fie bine pregătită pentru adoptarea monedei euro. Sper, de asemenea, să ne putem baza pe expertiza dumneavoastră și în alte proiecte importante pentru România”, a afirmat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Când va putea adopta România moneda euro?

În contextul discuțiilor pe marginea raportului de fundamentare, majoritatea covârșitoare a membrilor Comisiei a aprobat ca obiectiv realist pentru adoptarea monedei euro de către România orizontul de timp 2024-2026. Acest document analizează în detaliu modul în care funcționează zona euro, cum poate influența acest lucru intrarea României în zona euro și gradul de pregătire al economiei românești pentru implementarea acestui obiectiv. Studiul prezintă trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergență reală și structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, în funcţie de două rate de creştere medii anuale:
• o rată de creștere de 4%, plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000-2017
• o rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România îşi va îmbunătăţi contribuţia factorilor de producţie la creşterea potenţială şi că va implementa reforme structurale favorabile creşterii economice
În cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creștere de 5%. În scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE19 (nivel cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din Raport), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.
De asemenea, membrii Comisiei de pregătire a aderării României la moneda euro au subliniat faptul că, pe lângă atingerea acestor indicatori, sunt extrem de importante două aspecte pentru pregătirea temeinică și atingerea unei convergențe reale, astfel încât aderarea la moneda euro să producă beneficii pentru societate. În primul rând, este vitală creșterea competitivității și asigurarea unei creșteri economice sustenabile, bazată pe produse cu tehnologie înaltă, cu valoare adăugată mare şi cu inovare. În egală măsură, este importantă pregătirea intrării României în mecanismul european al ratelor de schimb – ERM II, etapă premergătoare aderării la zona euro.

Informații suplimentare

Comisia Naţională a avut mandatul de a elabora:
• raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro;
• proiectul Planului Naţional de adoptare a monedei euro.
Urmare a consultărilor permanente în acest format și a documentelor finalizate, va fi propusă partidelor parlamentare o declarație politică de asumare a Planului Național de adoptare a monedei euro.
• Biroul de Presă al Guvernului României

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate