Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 decembrie 2018

Primarul din Bălcești caută soluții pentru drumuri


Primarul Constantin Aleca (foto) spune că proiectul de asfaltare era absolut necesar pentru dezvoltarea oraşului Bălcești, având în vedere că, în paralel, se va derula încă un proiect care prevede modernizarea drumurilor agricole, investiţie finanţată din fonduri europene.
„Avem proiectul care cuprinde asfaltarea a 9,5 kilometri în satele Vasilaţi, Palei şi Chirculeşti unde, pe o lungime de trei kilometri este drum de piatră şi am vrea să-l asfaltăm, în zona Cârlogani, iar în Bălceşti am vrea să facem legătura dintre Ulicioiu şi Otetelişu, pe o lungime de peste un kilometru. În oraş ar mai fi de asfaltat mici străzi, iar la Otetelişu trebuie turnat asfalt pe Aleea Bisericii, Dosul Bisericii şi pe Aleea Pârâului. În plus, la Goruneşti ar fi drumul de pământ care trebuie modernizat. Toate aceste drumuri au fost prinse în proiectul pe O.G. 28, în cei 13.5 kilometri, dar, din păcate, nu a fost finanţat”, declară primarul Aleca. După refuzul Ministerului Dezvoltării, edilul liberal caută altă sursă de finanţare pentru modernizarea respectivelor drumuri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la PNL

%d blogeri au apreciat: