Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 noiembrie 2018

Polițist vâlcean a refuzat mita oferită de un conducător auto


În data de 30 octombrie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au realizat prinderea în flagrant a unui bărbat, în vârstă de 40 ani, din județul Vâlcea, cu ocazia oferirii sumei de 50 euro și 70 lei unui agent de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea. Cel în cauză a oferit banii pentru a nu i se înregistra dosar penal, întrucât a fost depistat de agentul de poliție în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte.
Poliţistul a refuzat categoric oferta și a sesizat D.G.A. – S.J.A. Vâlcea, iar sub coordonarea procurorului de caz a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, imediat după ce făptuitorul, în biroul agentului de poliţie, i-a oferit suma de bani menționată.
În urma constatării, bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru cercetări, în baza mandatului de aducere emis de procuror, iar pe baza probelor administrate în cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta, în stare de libertate. În administrarea probatoriului s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției Operațiuni Speciale – D.O.S. Pitești.
• Biroul de informare și relații publice al Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: