Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 decembrie 2018

Petale de poetă


marina_jigauMarina Jigău, cu resurse și incursiuni sufletești, rezumă tema poeziei sale la întrebări despre iubirile, visele și speranțele adolescenței, dând unele „sentințe” dina­mice.  Este o poetă la început de cale „de sticlă”, cum zice ea, undeva, exprimându-se plastic și colorat. Aduce prospețimi metaforice inedite: Rescrie-mi, Doamne, rolul meu din nou/ Pe-o filă ceruită alb cu rouă/ Nu vreau să fiu nici laşă, nici erou,/ Dar nici ca mine să nu fie două. Imagini  gra­țioase și pline de farmec tineresc.

Astăzi, când aniversează frumoasa vârstă de 20 de ani (este născută la 6 iunie 1991), va avea surpriza să descopere în acest dreptunghi de ziar un dar: șase poezii ale sale. Este semnul nostru de iubire pe care i-l dăruim împreună cu tradiționala urare: LA MULȚI ANI!

*

Cititorii, pe bună dreptate, se vor întreba: cine este Marina Jigău? Este o tânără din Basarabia pe care am cunoscut-o în autocarul cu care am călătorit  între Chișinău și București.  Mă întorceam  acasă, cu prietenul și colegul meu de breaslă Ion Andreiță, de la  întrunirea  literară „Iubire născută din iubire”,  întru omagierea poetului, editorului, pictorului, actorului și regizorului Vasile Căpățână,  sub auspiciile Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și ale  Filarmonicii Naționale. Marina, încheind  vacanța,  revenea la Craiova, fiind  studentă la Universitatea din Bănie.  De-a lungul celor nouă ore de drum, am aflat că scrie versuri.  Am îndemnat-o să ne  trimită câteva poezii. Împreună cu poetul Ion Andreiță le-am ales pe acestea șase și am hotărât le publicăm, ca un cadou-surpriză,  chiar de ziua ei. Locul de baștină al Marinei Jigău este comuna Pepeni (un sat dulce!, pe lângă orașul Bălți).  Iubește meleagurile natale, dar s-a îndrăgostit și de plaiurile oltenești, de România. „Este  tot țara noastră, așa cum Eminescu este al nostru, al tuturor”,  ni s-a confest ea.

Drum bun, Marina, pe trudnica și dureros de dulcea cale a Poeziei! (Ioan Barbu)

Marina Jigău

 

Asfințit în noroi

Noapte târzie, fulgere-n zare

Flori pe coline, zbucium în mare

Priviri îndrăznețe, dureri în lumini

În jur e tristețe, în mine ruini

Cuvintele zboară nebune spre stele

Te pierd în mulțime și-n nopți efemere

Ca umbrele-n noapte ce mor sub un pom

Iubirea, durerea – se mistuie-n om

Dorințe ascunse palpită în stâncă

Se-nalță o pasăre cu aripa frântă –

Asfințind în noroi, inima doare;

În jur e război, în oameni teroare.

Nuanță de roșu

Motto:

Nu lăsa visele să piară,

că, dacă visele mor,

viaţa nu este decît o pasare cu aripile rupte,

care nu mai poate să zboare.

(Langston Hugles)

Credeam că trandafirii

îmi sunt prieteni,

Că şi ei mă iubesc

Nebunește

Mai demult doream

Ca unul din ei

Să-mi fie prieten,

Dar ei, toți,

M-au întâmpinat

Cu spini.

Nu mai iubesc

Trandafirii,

Ghimpii lor

Mi-au rănit

Sufletul nevinovat

Astăzi iubesc macii,

La fel de roşii,

La fel de însângerați,

Dar fără spini

Aceeaşi nuanţă de roşu –

Pe aripa unui vis

Ce învață să zboare.

Vis inocent

Îmi ceri să-ți zic unde să mă aștepți

La colț de rai sau margine de iad

Pe ce cărări spre mine să pășești

Încât în brațe singură să-ți cad?

Îmi ceri să cred statornică în tine

Dar, vai, iubirea este ca un fum –

Să te visez  mereu numai pe tine

Și amândoi plutind pe-același drum?

Astăzi, pe căi de sticlă paralele

Mergem și ne privim ca doi străini

Au ruginit și vechile inele,

Visul dintâi se risipi-n fântâni…

Rolul

Invocație către Marele Regizor

Eu am pierdut biletul către rai

Ce pot să fac, aşa sunt, neatentă

Încearcă un alt rol acum să-mi dai

Și nu mă lăsa, Doamne, repetentă

Rescrie-mi, Doamne, rolul meu din nou

Pe-o filă ceruită alb cu rouă;

Nu vreau să fiu nici laşă, nici erou,

Dar nici ca mine să nu fie două

Un rol pe care să îl joc doar eu,

Să  pot să râd când dorul plânge-n mine,

Să plâng când el surâde în ecou –

Acesta-i rolul ce mi se cuvine.

Uneori, visele…

Uneori, visele vin prea târziu

Distrug fără efort realitatea,

Îngeri și demoni pun un scump pariu

Că îmi voi pierde, totuși, libertatea.

Sufletu-mi strigă-n pustiu, furios

În inimă, furtuni de nisip mi se-nghimp

Creier pe creier devine gelos

Pentru iubire nu mai e timp.

Mi-e frică, uneori, să nu distrug

Al vieții ritm omenesc și lent

Mi-e frică să stau, mi-e frică să fug

De sub cupola acestui timp indiferent.

Oare moartea mă va-nvăța să sper?

Să uit picătura de suferință utilă?

Să cad, să mă ridic cu fața spre cer,

Într-o lume atât de fragilă?

Voi fi un fluture…

Inima mi-e plină de fericire

Împânzită cu chemări de iubire

Cerne din cer pe obositele-ți gene

Noian de pulbri stelare
Ochii, două răcoroase poiene,

Când îi închid cu o sărutare

Ca pe-un Luceafăr, la noape, te voi visa

În straie de mire, frumos și înalt,

Mireasă dalbă voi sta la dreapta ta

Pășind în doi tărâmul celălalt.

… În zori voi fi un fluture plăpând

În căușul cald al palmei tale –
Și fie ploaie, fie vânt

Te voi urma supusă și egală

Ca-ntr-o pereche dedemult, regală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: