Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 decembrie 2018

Performanță uluitoare pentru SCM Râmnicu Vâlcea: Victorie în Supercupă cu CSM București


• echipa noastră a câștigat trofeul în fața redutabilei grupări din Capitală, după patru reprize de prelungiri: 33-31!
În urmă cu foarte puțin timp, în Sala Polivalentă din București, s-a încheiat partida dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, meciul contând pentru Supercupa României. Partida a fost una extrem, extrem de disputată, în care SCM Râmnicu Vâlcea a făcut show în fața puternicei echipe din București. Vâlcea a condus aproape întreaga partidă (12-10 la pauză), cu câteva mici excepții, la începutul primei reprize și preț de 30 de secunde în ultimele minute ale întâlnirii. În minutul 57, scorul era unul de egalitate, scor 19-19. Un rezultat de egalitate a fost consemnat și la finalul timpului regulamentar al întâlnirii, scor 21-21, astfel că cele două echipe au intrat în prelungiri. Cristina Neagu și Iryna Glibko au fost cele mai bune marcatoare ale întâlnirii.
A fost 24-23 pentru CSM București la finalul primei reprize de prelungiri, după un gol superb al Cristinei Neagu.
A fost 26-26 la finalul celei de-a doua reprize de prelungiri, cu Vâlcea forțând câștigarea trofeului deși a avut om în minus în ultimele două minute de joc.
A fost 29-29 la finalul celei de-a treia reprize de prelungiri, toate golurile Vâlcii din această repriză a treia fiind marcate de Petrovic!
A fost 33-31 la finalul celei de-a patra repriză de prelungiri, în care Iryna Glibko a înscris un gol absolut fantastic, din «aeriană», iar colegele ei au anesteziat o echipă a CSM-ului uluită de forța adversarelor din Vâlcea. O contribuție foarte mare la succesul echipei noastre a avut-o și portărița Yuliya Dumanska.
Felicitări fetelor și antrenorilor care au adus la Vâlcea primul trofeu oficial din istoria clubului!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: