Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 decembrie 2018

Parteneriat cu francezii pentru zona montană vâlceană


• Camera de Comerț și Industrie Vâlcea își menține sprijinul necondiționat pentru dezvoltarea zonelor montane alături de Camerele de Comerț din Franța • se continuă astfel cruciada în numele Măriei Sale, Muntele

Valentin Cismaru, președintele CCI Vâlcea și, totodată, vicepreședintele CCI România pentru relații internaționale perse­ve­rează în munca de promovare a mun­telui vâlcean. Cum sprijinirea proiectelor și investițiilor din zonele montane din Ro­mâ­nia a fost începută de către Camera de Comerț și Industrie Vâlcea încă din anul 2007, prin participarea și aderarea Ca­merei la Clubul Camerelor Montane din Eu­ropa, Cismaru spune că este natural ca efor­tul să fie continuat. „Asociația Euro­pea­nă Montană este rezultatul firesc al de­mersurilor făcute în acest sens de către Ca­mera de Comerț Vâlcea, crede preșe­din­tele CCI Vâlcea. În activitățile la care a par­ticipat, ca organizator sau invitat, Aso­ciația a avut prilejul să se ralieze unor organizații de prestigiu din întreaga lume, reu­șind să aducă în atenția acestora pro­iecte și posibilități de investiții în zonele montane din România, promovând în spe­cial zona județului Valcea.” Valentin Cis­maru adaugă că, recent, au avut loc și câ­teva modificări în structura de vârf a Aso­ciației: „Domnul André Marcon, preșe­din­tele Camerei de Comerț și Industrie din Auvergne și președinte al Euromontana, a fost ales la 11 februarie a.c. președinte al Adunării Camerelor Franceze de Comerț și Industrie (ACFCI). Şeful actual al ACFCI este un prieten al Camerei vâlcene, cola­bo­rator întoate acțiunile legate de eveni­men­tele din ultimii trei ani din zona mon­tană: bienalele europene din munții Vosges în 2007 și 2009 sau conferința internațio­nală de la Călimănești din 2008, unde Camera de Comerț și Industrie Vâlcea a semnat Protocolul Camerelor de Comerț din zona montană alături de Franța și alte țări europene. Alegerea domnului Marcon în fruntea Camerelor franceze creează premisele unei intensificări a colaborării Camerei noastre cu cele franceze și cu Euromontana, această dezvoltare fiind cert favorizată de punerea în funcțiune a Centrului de Expoziții Nord Oltenia, dar și dezvoltarea infrastructurii de turism. În cadrul participării noastre, în septembrie a.c., la cea de-a treia Bienală a Camerelor franceze montane, intenționăm să invităm reprezentanți din Franța să participe la evenimentul organizat în toamna anului 2012 la NOEXPO, menit să promoveze zona montană a județului și sprijinirea investițiilor”, concluzionează președintele CCI Vâlcea.

Țintele Asociației

Potrivit certificatului său de naștere, misiunea Asociației Montane a Camerelor de Comerț și Industrie din România este de implicare a Camerelor de Comerț din zona montană în acțiuni privind dezvoltarea durabilă a teritoriilor montane, turism montan, infrastructura montană, protecția mediului, acțiuni derulate în țară și străinătate, precum și alte activități conexe domeniului dezvol­tării eficiente și durabile a zonelor montane.
Accesibilitatea în zona montană și dezvoltarea durabilă în comunitățile rurale și urbane, protecția mediului și contribuția la schimbarea atitudinilor față de acesta, promovarea turismului montan prin intermediul concep­tului de dezvoltare durabilă în comunitățile rurale și urbane, dez­voltarea durabilă a zonelor montane (dezvoltarea agrară, dez­voltarea turistică, dezvoltarea economiei montane), folosirea resurselor montane pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinirea investițiilor în infrastructura montană prin aderarea la programe și organizații internaționale (experiența țărilor europene în dezvoltarea teritoriilor montane), stabilirea de parteneriate cu organizații similare din Europa sunt cele mai importante ținte ale Asociației care desfășoară următoarele tipuri de activități: implicarea cetățenilor în rezolvarea problemelor comunității, campanii media și advocacy pentru protecția mediului în zone rurale și urbane, asocierea cu alte structuri cu scopuri comune, din țară și străinătate, administrarea unor rezervații naturale și monumente ale naturii, crearea unor centre de informare, educație și acțiune civică în comunitățile rurale și urbane, înființarea de filiale și oferirea de consultanță pentru înființarea de noi O.N.G.-uri, servicii de promovare a programelor de interes comunitar, participarea și/sau organizarea de acțiuni specializate (concursuri, întreținere marcaje, tabere internaționale, acțiuni de protecția mediului etc.), studierea și cunoașterea potențialului turistic al țării,crearea și derularea de proiecte și programe, urmărind și implicarea altor instituții, O.N.G.-uri etc., activități de recreere, drumeții și sporturi montane.

 

Remember 2007:
Mișcare pentru sănătatea și munții vâlcenilor

Una dintre primele idei de promovare a turismului montan al Vâlcii a fost organizarea unui maraton. Astfel, istoria recentă a județului consemnează că, în toamna lui 2007, Camera de Comerț și Industrie Vâlcea în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport Vâlcea și Primăria Râmnicu Valcea, a organizat prima și singura ediție a Maratonului Stațiunilor. Startul semi-maratonului a avut loc în data de 13 octombrie 2007, la ora 10:00 din stațiunea Olănești, iar linia de sosire a fost în faţa Primăriei Râmnicu Valcea. „ Anual, Râmnicu Vâlcea și stațiunile sale sunt tranzitate de un număr impresionant de turiști. Eveni­mentul acesta sportiv vine în sprijinul promovării turismului în beneficiul sănătății, a curelor cu apă minerală și a băilor termale ce se găsesc în Nord-Vestul Olteniei. Edițiile următoare vor cuprinde toate cele trei importante stațiuni balneoclimaterice vâlcene: Olănești, Călimănești-Căciulata, Govora și Voineasa-Vidra. Acest început promiţător reprezintă o garanţie concretă a faptului că această competiţie va deveni una de tradiţie şi de interes internaţional, care să înscrie judeţul Vâlcea în rândul marilor competiţii ce se desfăşoară pe şosea, constituindu-se în acest fel şi într-un mijloc inedit de promovare a staţiunilor balneoclimaterice româneşti”, declara la vremea respectivă Sorin Matei, preşedintele Federaţiei Române de Atletism. Din păcate, strădania CCI Vâlcea nu s-a mai bucurat de vreun sprijin în anii care au urmat, competiția fiind momentan suspendată.

Scurt istoric

În octombrie 2005, în timpul primei Bienale Montane Europene, organizată de Camera de Comerț și Industrie din Vosges – Franța șiCamerele de Comerț și Industrie din zona montană a Masivului Central al Franței, a luat naștere ideea înființării rețelei montane a regiunilor franceze. Astfel, în 9 iunie 2006, are loc prima întâlnire „bienală” a ceea ce avea să devină mai târziu Clubul Montan din Franța. 49 dintre cele 55 de Camere de Comerț si Industrie din Franța, aflate în zona montană și-au unit atunci forțele pentru a forma o rețea activă a Camerelor din zona montană. Membrii acestei rețele au încheiat parteneriate pentru implementarea unor proiecte comune, au început să promoveze activ în Franța și în Europa dezvoltarea montană durabilă și eficientă, au realizat un schimb permanent de informații care au făcut ca această organizație să ia amploare, să își extindă granițele și să formeze noi parteneriate cu diverse organizații din întreaga Europa. Impulsionați de succesul acțiunilor din zona montană efectuate sub patronajul Camerelor de Comerț, în iunie 2006, o delegație a Clubului a promovat autorităților de la Bruxelles interesele programelor din zona montană. În decembrie 2006, a luat naștere rețeaua online a Camerelor de Comerț și Industrie din zonele montane, care are ca principal obiectiv comunicarea și schimbul informațional cu privire la proiectele în curs de desfășurare, sincronizarea proiectelor comune și crearea unei baze de date solide în legătură cu situația economiei montane din Franța. Clubul are menirea să încurajeze întâlniri permanente dintre membrii, colaborarea între Camere și alte organizații și autorități din Europa, în vederea elaborării unor idei noi de promovare și dezvoltare a zonelor montane. Semnarea protocolului Asociației Europene a Camerelor de Comerț și Industrie din Zona Montană. În Franța, Bienalele Montane Europene au loc o dată la doi ani. Scopul acestora este dezvoltarea unei rețele active a Camerelor de Comerț și Industrie din zonele montane ale Europei care să implementeze un sistem de valorizare și promovare a politicilor montane eficiente și durabile prin realizarea unor proiecte în aceste teritorii. În zilele de 18și 19 octombrie 2007, cu ocazia celei de-a doua Bienale, Camera de Comerț și Industrie Vâlcea a avut onoarea să se afle printre invitații la acest eveniment, printre alte nouă țări europene (Franța, Grecia, Spania, Scoția, Germania, Norvegia, Macedonia, Elveția și Belgia). Peste 330 de persoane au participat la cea de-a doua Bienală Montană Europeană. Tema discuțiilor a fost „Accesibilitatea în zona montană: dezvoltarea durabilă a infrastructurii montane”. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: