Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 decembrie 2018

«Ora Pământului» va fi marcată şi la Râmnicu Vâlcea


Municipiul Râmnicu Vâlcea va marca, şi la ediţia de anul acesta, cea mai mare acţiune voluntară de mediu din lume – «Ora Pământului». Primăria a răspuns astfel invitaţiei adresată de organizatorii naţionali ai evenimentului şi a pregătit, împreună cu partenerii săi, pentru seara zile de 24 martie, între orele 20.30 – 21.30, în Scuarul Mircea cel Bătrân, un program divers de activităţi.
Vor fi prezenţi ca protagonişti elevi de la Liceul Sanitar „Antim Ivireanul”, de la Palatul Copiilor şi cercetaşii din Centrul Local „Mircea cel Bătrân”, iar în cadrul Programului Naţional „Cantus Mundi”, coordonat de Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, tinerii solişti ai Corului „Cantus” al Liceului de Arte „Victor Giuleanu” vor oferi un recital coral cu piese de mare popularitate. Evident, iluminatul în spaţiul public central al oraşului va fi oprit în timpul Orei Pământului, ca şi la sediul administraţiei locale municipale.

Locuitorii municipiului, invitați să se alăture campaniei de sâmbătă seara

Primăria a transmis mai multe zeci de adrese societăţilor comerciale şi instituţiilor publice din municipiu, invitându-le să marcheze acest eveniment prin stingerea iluminatului în data de 24 martie, între orele 20.30 – 21.30, acelaşi apel fiind adresat şi tuturor locuitorilor oraşului. O solicitare a fost transmisă şi către furnizorul de energie electrică pentru a măsura consumul de energie electrică din timpul „Orei Pământului 2018”, în vederea comparării acestuia cu consumul dintr-o zi obişnuită.
Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: