Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 noiembrie 2018

Obligaţii declarative cu termen în luna august 2011


finante_sediuDirecţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, în luna august 2011, trebuie să depună la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos. Până la 5 august: – Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna iulie 2011 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Reglementare: OPANAF nr. 1.165/2009. Până la 10 august: Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul Băncii Naţionale a României de la data aderării la Uniunea Europeană – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007 cu modificările şi completările ulterioare; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007.

Până la 15 august: Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare, formular 390 VIES, pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna iulie 2011. Reglementare: art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010.

Până la 16 august: Raportările contabile la 30 iunie 2011. Se depun de operatorii economici care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro. Reglementare: Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; OMFP nr. 2.234/2011 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2011 a operatorilor economici.

Până la 25 august:  Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iulie 2011. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii iulie 2011. Reglementare: HGR nr. 1.397/2010; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iulie 2011. Reglementare: art. 156 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 183/2011; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare: art. 156 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011; Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iulie 2011.  Reglementare: OMEF nr. 2.371/2007.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: