Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 decembrie 2018

O inițiativă admirabilă: Pledoarie pentru copacii multiseculari


Am aflat de la radio că domnul Dican, vicepreședinte al U.A.P. din România, a luat inițiativa de a descoperi și proteja în județul și orașul nostru arborii multiseculari, aceste monumente vii ale naturii care au fost martori ai atâtor evenimente ce au existat de-a lungul istoriei strămoșilor noștri. Nu poți să nu fii impresionat când te afli în fața unui anume arbore multisecular ale cărui ramuri și frunze au respirat același aer pe care îl respirau moșii și strămoșii noștri cu sute de ani în urmă. Aceleași ramuri (care acum sunt atât de bătrâne) au adăstat sub bătaia vântului, cu trecerea timpului, razele soarelui, care au scăldat plaiurile noastre de sute de ori în tot atâtea sute de primăveri. Pe vremea când erau și ei niște „copii vegetali”, au „văzut” și au „auzit” atâtea și atâtea generații de români, le-au „simțit” iureșul vieții, au fost niște martori decenți și tăcuți la toate bucuriile și necazurile. Ei, componenți strașnici ai „codrului” – frate dintotdeauna cu românul – i-au completat peisajul, au ascuns oștenii și pe toți care căutau refugiu și scăpare în sânul codrului, au găzduit haiducii, au „văzut” călătorii cărora le-au oferit vara umbra pentru a se răcori. Au înfruntat de sute de ori iernile cu tot gerul lor, au ivit pe ramuri milioane de muguri în primăverile numărate cu sutele pe inelele trunchiului lor. Dacă, inevitabil, în tot atâtea sute de toamne au rămas dezgoliți de frunziș, au renăscut viguros în fiecare dintre aceste sute de primăveri pentru „a fi” frații noștri dintotdeauna, conti­nuând cu stoicism perma­nența plaiurilor și a locurilor dragi nouă, dragi strămoșilor și – cu siguranță – dragi celor ce ne vor urma. Iată, deci, cât de aproape au fost, sunt și vor rămâne de sufletul nostru acești „frați vegetali” pe care trebuie să-i cinstim ca atare, cinstind astfel însăși ființa poporului nostru.
Receptiv la o asemenea lăudabilă inițiativă, am propus domnului Dican „o mică excursie” până în comuna mea natală (Runcu), unde se află doi asemenea copaci multiseculari. Unul este un stejar foarte bătrân, căruia, când eu eram copil (acum 60 de ani), bunicul meu și alți oameni vârstnici din sat îi spuneau „gorunu ăl mare” sau „gorunul cu tarifă”. Este situat „la răspântii de hotare”, anume străjuind punctul de hotar dintre pădurea Pârvești, izlazul comunei Runcu și izlazul comunei Dăești. Cândva, poate cu 100 sau 150 de ani în urmă, atunci când pe trupul lui a purtat acea „tarifă”, va fi fost poate cel mai falnic dintre toți stejarii din jur. Aici, trunchiul i s-a scurtat la câțiva metri înălțime din care au lăstărit câțiva lăstari groși, acum de circa 30-60 centimetri diametrul. Prin ei, rădăcinile lui rezistă secolelor.
La circa 800 metri distanță de el se află cel de-al doilea arbore multisecular, care este un scoruș. Și el a fost năpăstuit în trecerea timpului. Și el a fost, poate, cel mai falnic copac din acel loc, dar, la vremea maturității lui a fost lovit de un trăsnet, care i-a decojit scoarța de sus până jos, în partea de răsărit. Dar… în ciuda acestei lovituri, când alți copaci se usucă și mor, el a rezistat. După aprecierea mea, cred a fost trăsnit în urmă cu circa 200 de ani. Azi, trunchiul lui are un fel de scorbură de la bază până în vârf, pe partea de est, unde a fost lovit de trăsnet. Bunicul meu (care a murit în 1968, de 78 ani) spunea că așa îl știa de când era și el copil. Cu toate că un copil năzbâtios i-a cioplit cu toporul o rădăcină, alți copii au făcut focul la baza lui și solul, în partea de vest, s-a erodat, el continuă să reziste și să rodească în fiecare an scorușe, chiar dacă are multe crengi uscate. Atât cât va mai trăi va fi un arbore legendar. Existența lui m-a inspirat să scriu o poezie în volumul meu de poezii „Curriculum vitae”, la pagina 40. Se intitulează „Scorușul lui Scorilo din Scorei”. Pe vremea dacilor, când la noi nu prea creșteau alți copaci și pomi fructiferi, el era „mărul dacilor”. Trebuie să recunoaștem, deci, că pe lângă vârsta de 400-500 ani, fiindcă rodește mereu și m-a inspirat să scriu o poezie are o dublă sau triplă semnificație.
Să sperăm că în urma frumoasei inițiative a domnului Dican se vor hotărî poate alți oameni care să întocmească un proiect al cărui scop să fie îngrijirea și ocrotirea acestor scumpi „frați vegetali” ai românilor, locuitori decenți și docili ai plaiurilor noastre, venerabili martori ai existenței noastre multimilenare. Mult succes domnului Dican și celor care vor pune umărul!

Poet TEOFIL PREDA,
12.09.2018, Râmnicu Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: