Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

12 decembrie 2018

Naţionala de handbal a câştigat „Trofeul Carpaţi”


romania_serbia_euro_2010• întrecerea amicală de la Drobeta Turnu Severin a fost un bun prilej pentru selecţionerul Radu Voina de a definitiva lotul care va face deplasarea la Campionatul Mondial

Federaţia Română de Handbal a continuat tradiţia neîntreruptă a ulti­milor ani, aceea de a organiza o com­pe­tiţie amicală destinată naţionalelor. De data aceasta, în cadrul întrecerii feminine, au fost invitate trei reprezen­tante ale unor state (Ungaria, Serbia şi Macedonia), alături de naţionala Ro­mâ­niei, în calitate de ţară organiza­toa­re. Sistemul de joc a fost unul carac­teristic grupelor de la turneele finale, în care fiecare echipă le-a întâlnit pe toate celelalte. Selecţionerul României îşi exprimase interesul pentru parti­ci­parea la „Trofeul Carpaţi” doar prin avan­tajul conferit de faptul că poate vedea „la lucru” anumite handbaliste care nu au ajuns foarte des la echipa naţională şi astfel poate stabili lotul de 18 jucătoare cu care va „ataca” mon­dia­lul; anunţând din start că cele mai im­portante 6-7 „tricolore” vor fi mena­jate, în special pentru a preveni orice tip de accidentare.

În primul joc, disputat vineri împo­triva Ungariei (cel mai puternic adver­sar al României prezent la Turnu Se­verin), menajarea handbalistelor de bază în cea de-a doua repriză s-a observat clar, până la pauză „trico­lo­rele” ţinându-le la respect pe ungu­roaice, soarta partidei fiind decisă în ultimul sfert de oră, atunci când spor­tivele din ţara vecină au preluat condu­cerea, impunându-se la final cu scorul de 35-33. Sâmbătă şi duminică, selec­ţionata României a intrat cu mai multă determinare în teren şi a făcut „ins­trucţie” cu reprezentativele Macedo­niei şi Serbiei.

Rezultatele tuturor celor şase par­tide disputate weekend-ul trecut în cadrul întrecerii „Trofeul Carpaţi” au fost: Serbia – Macedonia 41-20; Ro­mânia – Ungaria 33-35 (vineri); Ser­bia – Ungaria 37-33 (surpriza tur­neu­lui); România – Macedonia 35-16 (sâm­bătă); Ungaria – Macedonia 31-20 şi România – Serbia 37-18 (duminică). Câştigătoarea trofeului s-a decis în urma contorizării punctelor acumulate de fiecare echipă. „Clasamentul” final a fost următorul: România 4 puncte (105-69); Ungaria 4 puncte (99-90); Serbia 4 puncte (96-90); Macedonia 0 puncte (56-107); „Trofeul Carpaţi” mer­­gând aşadar în vitrina echipei na­ţio­nale a României.

Lotul celor 18 handbaliste care vor face deplasarea la Campionatul Mon­dial din Brazilia, din luna decembrie este următorul: Talida Tolnai, Valentina Ardean-Elisei, Iulia Curea, Oana Ma­nea, Adina Fiera, Aurelia Brădeanu, Adriana Nechita, Ramona Farcău, Oana Chirilă (toate de la Oltchim Râmnicu Vâlcea); Tereza Pâslaru (Za­jecar); Denisa Dedu, Eliza Buceschi (Co­rona Braşov); Florina Chintoan, Mihaela Tivadar (Jolidon Cluj); Car­men Cartaş (Cetate Devatrans); Car­men Amariei (Terom Iaşi); Daniela Bă­beanu (HC Zalău); Cristina Vărzaru (Viborg). Absenţele notabile din lotul Ro­mâniei sunt Ionela Stanca (însăr­cinată) şi Patricia Vizitiu (fractură de piramidă nazală). Naţionala României va pleca spre Brazilia în data de 26 noiembrie, primul joc al „tricolorelor” la Mondiale fiind programat pe 3 decem­brie împotriva Tunisiei. Obiectivul principal stabilit de către Federaţia Română de Handbal este clasarea pe podiumul competiţiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: