Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 decembrie 2018

Medici chirurgi de renume, la Vâlcea, în premieră


Vâlcea se poate mândri cu o premieră în lumea medicală: cea de-a XIII-a ediție a Congresului chirurgilor din Serbia și România a avut loc pe meleagurile noastre, în Râmnicu Vâlcea. Au sosit 100 de medici români și 50 sârbi, pregătiți să dezbată, timp de trei zile, problemele din domeniu, dar să cunoască și noutățile de pe piața medicală. Gazda evenimentului a fost managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, chirurgul Dan Ponoran, alături fiindu-i cei care au pus umărul și au sprijinit organizarea congresului, adică Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea și Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea. Printre cei ce contribuie, anual, la organizarea congresului, și au onorat cu prezența lor cea de-a XIII-a ediție, au fost: prof. dr. Mircea Beuran – șeful Clinicii de chirurgie a Spitalului Clinic de Urgență București, prof. univ. dr. Florian Popa, prof. dr. Ștefan Georgescu, prof. dr. Ion Georgescu, prof. dr. Nebojsa Stankovic, președintele Societății Sârbe de Chirurgie. Instituția Prefectului Vâlcea a fost reprezentată de către subprefectul Aurora Gheorghina.

Mulțumiri aduse reprezentanților administrației locale și județene pentru buna organizare a evenimentului

„Județul Vâlcea, respectiv municipiul Râmnicu Vâlcea, găzduiește o manifestare importantă ce contribuie la prietenia dintre români și sârbi. Ne întâlnim an de an, împărtășim experiențe medicale și contribuim la dezvoltarea chirurgiei. Congresul nu s-ar fi putut desfășura fără sprijinul personalităților din administrația publică locală. Mulțumesc conducerii Consiliului Județean Vâlcea, prin președintele Constantin Rădulescu, primarului Mircia Gutău. Mulțumesc profesorului Mircea Beuran pentru sprijin, pentru că, anul trecut, a propus ca ediția din 2018 să se desfășoare la Râmnicu Vâlcea. Mulțumesc prof. Florian Popa și prof. dr. Ion Georgescu, pentru aportul adus. Bine ați venit în, probabil, cea mai frumoasă capitală a unui județ din România”, a declarat chirurgul Dan Ponoran, managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Primarul Mircia Gutău a ținut să își exprime admirația față de medici, amintindu-și cum, în momentul în care dorea să dea la facultate, erau doi pe un loc la ingineri și 22 pe un loc pentru medici. „Succes congresului și în timpul liber vizitați Râmnicu Vâlcea”, a mai precizat alesul local al râmnicenilor.
A urmat discursul președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu, mereu alături de spital: „Cu mare entuziasm, am acceptat invitația managerului Ponoran de a sprijini organizarea manifestării. Sunt mândru că-n județul Vâlcea avem cel mai frumos spital, cel mai dotat din această parte a țării”.
Și, dacă tot marcăm Centenarul, prezent la manifestare a fost profesorul Sorin Oane, cel care a vorbit despre istoria României și despre Marea Unire. Au urmat, timp de două zile, dezbateri pe teme medicale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: