Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 decembrie 2018

La Muzeul de Istorie, Exponatul lunii februarie – Medalia Victoria


Creată în anul 1921, de către ţările aliate câştigătoare, pentru a comemora faptele de arme din Primul Război Mondial, medalia Victoria vă așteaptă în holul Muzeului de Istorie Vâlcea pe durata întregii luni februarie.
După terminarea Primului Război Mondial, țările aliate și asociate (Anglia, Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Cuba, Cehoslovacia, Franța, Grecia, Italia, Japonia, Portugalia, România, Serbia, China, Siam) au emis, fiecare în parte, această medalie, pe avers fiind reprezentarea Victoriei înaripate. Caracteristica unitară a acestora este panglica în culorile curcubeului. Varianta românească este din metal comun, bronz, de formă rotundă, având diametrul de 36 mm.
Pe avers este reprezentată zeiţa Victoria înaripată, ţinând în mâna dreaptă o sabie cu vârful în jos, iar în mâna stângă o ramură de palmier.
Pe revers sunt: două ramuri de stejar ce înconjoară o halebardă şi inscripţia: „MARELE RĂZBOI PENTRU CIVILIZAŢIE”. Pe circumferinţă este reprezentat un lanţ de 20 de zale pe care sunt vizibile numele a 10 ţări participante la Primul Război Mondial.
Panglica: culorile – albastru, verde, alb, galben, portocaliu – sunt în degrade și formează două curcubeie care se suprapun la mijloc pe culoarea roşie. A fost acordată tuturor combatanților, de la 28 august 1916, până la 31 martie 1921.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: