Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 noiembrie 2018

La mulți ani, Costești! Pentru a 505-a oară


• comunitatea edilului Toma Peștereanu ajunge, în acest final de săptămână, la o vârstă cu adevărat venerabilă

Potrivit celei mai recente monografii a Costeștiului, publicată în 2013, aşezările săteşti au apărut cu mult înainte de primele menţiuni documentare. Denumirea actualului sat Bistriţa o aflăm ca fiind dată mânăstirii Bistriţa, aşezată pe pârâul Bistriţa, şi menţionată într-un document din 1492, prin care voievodul Vlad Călugărul întăreşte mânăstirii Bistriţa mai multe sate. Satul Bistriţa se va forma mai târziu, iar la sfârşitul secolului al XV-lea se afla aici, probabil, la poalele muntelui, numai mănăstirea şi aşezările mizere ale robilor mânăstirii.

„Într-un document datat în 11 octombrie 1512, Neagoe Basarab voievod întăreşte lui Barbu Craiovescu ban, ctitorul Bistriţei ocină la Târsa, deal ce astăzi aparţine satului Pietreni, situat în partea de vest a acestuia, spre Bistriţa, luată în schimb pentru satul Slătioara. Tot în acest document apare ca martor popa Frâncu din Costeşti. Deci, la această dată apare documentar pentru prima dată actualul sat de reşedinţă Costeşti. La 23 iulie 1514, domnitorul Neagoe Basarab întărea lui jupân Tudor logofăt şi jupân Stanciu ban, stăpânirea peste jumătate din partea lui Leaotă din Costeşti. Cu privire la pierderea libertăţilor şi trecerea sătenilor în starea de rumâni, au existat acte răzleţe ce se afl ă la Arhivele Statului din Bucureşti. Astfel, vecinilor din satele mânăstirii Bistriţa, li se recomandă într-o carte domnească din anii 1523-1525, „să asculte de egumen şi posluşnicii sfi ntei mânăstiri; iar cine nu va asculta dintre voi, părintele egumen sa aibă voe să-l certe şi să-l pedepsească după fapta sa şi să-l aducă legat la domnia mea”, scrie istoria.
Printr-un document din 8 aprilie 1556, Pătrașcu Voevod întărea ocină mânăstirii Bistriţa în juru-i şi hotărnicind moşia ei de a satului Costeşti. Unele dintre acte au fost falsifi cate, cum se dovedeşte a fi cel din 12 aprilie 1604, prin care Radu Şerban întărea mânăstirii Bistriţa satul Costeşti, cumpărat de la megieşi de Mihai Viteazul cu 42000 aspri din leafa ostaşilor şi dăruită apoi mânăstirii, scutindu-l de bir şi de dăjdii. Mihai Voevod a cumpărat acest sat de la toţi megieşii din sat: de la Milcea şi ceata lui şi Voicul, Barbul, Popa, Oprea al Moşoaei cu ceata lui, cu 42000 aspri. Radu Şerban amintea, vorbind de donaţia mânăstirii Bistriţa, satul Costeşti, „tot şi cu tot hotarul”, pe baza unui act de cumpărare a satului de către Mihai Voevod.

În 1609 satul era moştenesc şi orice proprietar îşi putea vinde încă ocina lui unui consătean sau unui megieş

Mănăstirea Bistriţa n-a avut la 1600 proprietate în sat. După această dată, Buzeştii au numai o parte din sat, mai târziu Bistriţa căpătând două două părţi din partea Buzeştilor. În hrisovul Buzeştilor din 1656, se spunea că în 1600 tot satul Costeşti cu tot hotarul si cu toţi vecinii se vând banului Radu Buzescu. Originalul acestui act este necunoscut. Abia după cinci ani de la reconfirmarea daniei către mănăstirea Bistriţa a satului Costeşti, se dovedeşte documentar, în toate părţile satului, o intensă cumpărare de bucăţi de pământ, ale popei Stanciu şi ale fratelui Vintilă din Costeşti. Din această controversă documentară reiese că în anul 1609 satul era moştenesc şi orice proprietar îşi putea vinde încă ocina lui unui consătean sau unui megieş, conform obiceiului. La 9 ianuarie 1610, Radu Şerban Voevod îi dădea lui Oprea ocină în Bârzeşti la Ponoară, în hotarul Costeştilor, iar la 12 aprilie 1610 tot el confirma mânăstirii Bistriţa satul donat de Mihai Viteazul. Mitropolitul Luca, după cum reiese din documentul datat la 13 ianuarie 1613, mărturiseşte că Pătru şi Dobrin din satul Costeşti sunt rumâni ai Mânăstirii Bistriţa. Jupân Panait, mare stolnic, după cum vedem din documentul datat 24 februarie 1613, la Rm. Vâlcea, arată şi el că Dobrin şi Coman se vânduseră ca rumâni. Radu Mihnea Voievod scutea, prin documentul dat la 12 ianuarie 1614, satul Bistriţa de toate dările şi slujbele ca să fi e de posluşanie mânăstirii.
Constantin Brâncoveanu întărea şi el, la 12 ianuarie 1689, mânăstirii Bistriţa satul Costeşti, „ca să fie sfintei mânăstiri 50 de case de rumâni în acest sat, să fie de treaba şi de posluşania sfintei mânăstiri şi de către Domnia mea vor fi în pace şi ertaţi de toate dările”. Episcopul Râmnicului (1708 – 1725) hotărniceşte şi el satul Costeşti în 6 funii mari de moşie: 3 ale boierilor, şi 3 ale satului, în lungul hotarului. Cele 3 funii boiereşti s-au dat la 3 fete. Funiile sunt hotărnicite astfel: „din Feregi păn în muchia Dealului din hotarul Bodeştilor şi lotul din vîrful Stogului drept jos pă Mlăci păn în mijlocul Feregilor, păn unde se împreună rîul Bistriţii cu al satului şi apucă valea Lespezilor în sus păn în obîrşia Văii Bune şi de aici pă muchia Măguri drept în sus pă deal pă lîngă hotarul Bârzeştilor păn în Plopişi în hotarul Bodeştilor. Pe urmă pe Deal, Zăpodie, în vîrful Lazurilor. De aici pe Valea Glăvocilor spre Furcituri şi Tîrsă. Din una din aceste funii s-a dat şi la oameni străini să facă curătură”.
Până în secolul al XVIII-lea, au fost trei proprietari în comună: moşnenii, boierii şi mănăstirea. În secolul al XVIII-lea rămân însă doi proprietari: mănăstirea – parte a două şesimi, a treia parte din sat – şi moşnenii – dintre care unii cumpără şi o treime din partea boierească, deci încă o şesime din sat. Ştim că între mânăstire şi sat a fost un lung şi costisitor proces, lucru ce reiese din anaforele din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, în care satul câştigă întotdeauna cauza. Procesul nu se încheie decât târziu, după Regulamentul Organic, în profitul moşnenilor. Deci finalul arată o neîntreruptă proprietate. Proprietatea particulară a sătenilor n-a încetat niciodată să existe în comuna Costeşti. Pământ moştenesc, după cum arată profesorul Aurelian Sacerdoţeanu, se afla în punctele: În Vie, Peste Deal, Valea Cheii, Corneţel şi Funia Neagotii.

Ţăranii din Costeşti au fost constrânşi de nevoi să plece în căutare de lucru

La 17 noiembrie 1728, Administraţia Olteniei poruncea locuitorilor din Costeşti, care prin judecată au obţinut eliberarea de sub rumânie, să se învoiască cu egumenul în privinţa dijmei, pentru pământul ce-l folosesc de pe moşia mânăstirii Bistriţa. Un document datat la 15 ianuarie 1735, în timpul stăpânirii austriece, ne relatează despre sătenii din Costeşti care refuză să presteze muncă la mănăstirea Bistriţa. În jalba egumenului Climent se arată că acest sat era locuit de 50 de familii, „nu mi-au lucrat în această vară preţ de 20 de taleri”. Din cauza insuficienţei mâinii de lucru şi a refuzului ţăranilor de a munci, mănăstirea Bistriţa angajează pe Dima, pârcălabul din satul Costeşti, să cosească fânul mânăstiri de pe moşia Vaideei, în iulie 1738.
Ţăranii din Costeşti au fost constrânşi de nevoi să plece în căutare de lucru, deoarece moşia satului lor nu le putea oferi hrana necesară. Mănăstirea era stăpâna satului. Între aceasta şi săteni se realizau şi învoieli speciale. Satul Costeşti era scutit de plata dijmei, deoarece recolta de cereale era insufi cientă chiar pentru nevoile locuitorilor. Clăcaşii lucrau pentru mânăstire 9 zile pe an şi erau îndatoraţi să-şi pună carele la dispoziţia acesteia, când era nevoie. De pe la 1760, satul intră în confl ict cu egumenul. Faţă de nesupunerea clăcaşilor, stareţul le cerea ca sancţiune plata dijmei şi claca obişnuită, devenită acum de 12 zile. Pricina se judecă şi sub domnia lui Alexandru Ipsilanti, în 1779, când se hotărăşte ca ţăranii clăcaşi să lucreze opt zile pe an, iar dijma să o dea după obicei, dar se interzice egumenului de a lua dijma pentru fân din cinci care un car sau din cinci căpiţe o căpiţă, motivarea fiind strâmtorarea locului.156 Un alt document, din 29 martie 1777, ne arată obligaţiile ce le-au avut locuitorii din Costeşti faţă de mănăstirea Bistriţa: „şase zile de clacă omul casnic a făcut, dijmă numai din cânepă au dat, iar din celelalte semănături, nu. Au avut un munte numit Neteda, pe care l-au stăpânit înaintaşii lor, iar o dată cu venirea arhimandritului Ştefan li se ia suhat. Au avut mosti numite făcae, dar li s-au luat”. Se mai arăta că atunci când îşi cumpărau în trecut vin, li se lua un taler de bute, iar „acum” doi taleri şi 30 de bani. Dădeau mânăstirii trei oameni meşteri de lucrau mânăstirii şi trei oameni vieri scutiţi de toate obligaţiile. Din pomet, înainte dijmă n-au dat, dar acum oamenii mânăstirii veneau cu carăle şi le scuturau. Totul se încheia cu cuvintele: „de vreme ce am ajuns să ne ia şi poamele, nu vom mai putea răbda”. Egumenul Bistriţei mai reclama domnitorului, în martie 1795, că unii locuitori din Costeşti care au aşezământ mai vechi să stăpânească moşia Vaideei în schimbul dijmei şi a trei zile de clacă, nu-şi mai îndeplinesc îndatoririle şi cere să se dea ordin ispravnicilor să-i scoată pe cei împotrivitori spre a se da moşia la străinii care caută locuri de hrană
Se mai relata chiar de o răzmeriţă în timpul căreia au participat mulţime de săteni din Costeşti şi s-a dat „foc” mânăstirii. Tot din secolul al XVIII-lea mai amintim faptul că ţăranii din Costeşti aveau dreptul de a vinde vin, dând egumenului de la mănăstirea Bistriţa ”un taler de bute”. Legiuirea Caragea interzicea ţăranilor din Costeşti să ţină moară, cu toate că dreptul lor era consfinţit prin datină. Se interzicea, de asemenea, ţăranilor din Costeşti de a face pive pe apa de pe moşia mânăstirii Bistriţa.

Aşezările s-au înfiripat pe locurile defrişate, ale căror denumiri toponimice se mai păstrează şi astăzi

În secolele următoare, satul Costesti este întâlnit în numeroase documente. Pietreni, unul din satele care compun comuna Costeşti, formează partea de nord, tot veche, a comunei: biserica satului, fost schit, a fost ridicată în 1701, dar pe locul alteia mai vechi, lucru explicat de faptul că Alexandru Odobescu găsise acolo obiecte de cult purtând data 1694. De-a lungul pârâului Bistriţa a fost o moşie mănăstireasca şi de aceea, cu ani in urmă, „casele erau mai rare”. În afară de Văratici, sat de moşneni, Floreştii, Călinele (cătune ale satelor Văratici) şi Bistriţa, s-au încheiat abia după 1864. De partea cealaltă, la răsărit de pârâul Costeşti, cătunele se ţin lanţ, acolo fiind și partea cea mai veche a comunei. O parte se numeşte Costeşti, căreia i se mai spune şi Blezeni; mai sus se află Săcăturile, Grămeştii şi Ciorobeştii. Şirul acestora sfârşeşte cu Pietrenii. Între cele două ape, pe colina sudică a Stogului, se află cătunul Mlăci, parte a satului Văratici, locuit şi el de vechi ţărani moşneni. Ferigile (astăzi cătun al satului Costeşti), sat nou, s-a format din costeşteni şi din vărăticeni, după împroprietărirea însurăţeilor din anul 1881. Li s-a dat pământ în Ferigile, care pănă atunci era islaz. Până la 1880-1881 nu erau aici decât câteva case aşezate pe loturile împroprietăriţilor de la 1864. Linia de demarcaţie pornea din colţul grădinii şcolii în jos, către punctul Capul Ferigile. (…) Pe o hartă anexată la o broşură ce însoţeşte cunoscuta „Auria Romano-Dacica” a lui Köleseri, apărută în anul 1720, apare şi localitatea Costeşti (alături de cele două mânăstiri – Bistriţa şi Arnota), dar mult deplasată spre est, faţă de localităţile vecine: Horez (oraş), Rămeşti (Râmeşti), Bodeşti ş.a.127 În lucrarea sa “Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea”, istoricul C. C. Giurescu face importante constatări istorice, geografi ce şi statistice, pe temeiul hărţii ruse din 1835, redând o listă a celor 7798 de aşezări omeneşti, rânduite alphabetic, pe judeţe şi ţinuturi. În judeţul Vâlcea, apar însemnate pe hartă mânăstirile Bistriţa şi Arnota, alături de localităţile Costeşti şi Pietreni, în vecinătatea altor sate: Horez, Pietrari de Sus, Tomşani, Măldăreşti, Bărbăteşti şi Foleşti de Sus. Într-o cartografi e a judeţului Vâlcea din anul 1838, aflăm date importante despre localitatea Costeşti. La acea dată, satul Costeşti era împreunat cu satele Văratici şi Pietreni, aflat în proprietatea mânăstirii Bistriţa. Localitatea Costeşti era a doua ca mărime din judeţul Vâlcea, după localitatea Bărbăteşti. În trecut, hotarul comunei era împădurit cu foioase. Localitatea Costeşti era o mică aşezare omenească şi nu un loc pustiu, nepopulat. Nu tot hotarul comunei a fost populat, ci numai locurile celor mai vechi cătune ale satelor, amintite mai înainte. După cum se va vedea la capitolul următor, cu privire la problema social-agrară, stăpânirea unor părţi din sate de către mânăstire şi boieri a dus la schimbări de limite ale hotarelor. Pe otarul comunei au existat şi oameni liberi, care puteau dispune liber de pământul lor, dovadă fiind o serie de acte de vânzare, întâlnite în secolele trecute. Urmărind harta stolnicului Constantin Cantacuzino, generalul Bauer arată că în secolul al XVIII-lea, în regiunile muntoase populaţia era mai numeroasă decât în regiunile de câmpie.130 Aşezările s-au înfiripat pe locurile defrişate, ale căror denumiri toponimice se mai păstrează şi astăzi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în cătunul Ferigile, după cum spun bătrânii, era un loc acoperit cu anini, mesteceni şi ferigă, iar treptat, fiind defrişat, au venit aici mulţi locuitori care până atunci au locuit în punctul Măgureni, loc aflat în apropiere de Măgură, în zona de confluenţă a celor trei ape: Bistriţa, Costeşti şi Romani (informaţie culeasă de la Ioana A. Măgureanu, în vârstă de 94 de ani).”
Din 12 decembrie 1832, mai aflăm un document care ne relatează despre plângerea locuitorilor din satele Costeşti, Pietreni şi Văratici către Vornicia Treburilor din Lăuntru, împotriva nenumăratelor asupriri ale egumenului mânăstirii Bistriţa.După secularizarea averilor mânăstireşti din 13 decembrie 1863, s-a făcut prima împroprietărire, când s-a împărţit din pământul mânăstirii Bistriţa şi s-a dat pământ în vatra satului şi în împrejurimi. Într-un dosar aflat la Arhivele Statului, filiala Rm. Vâlcea, găsim o copie după tabela de împroprietărire a foştilor clăcaşi din comuna Costeşti, din anul 1864: „Tabel cu numărul clăcaşilor, a categoriilor şi sumei de despăgubire cuvenită proprietarului. Districtul Vâlcea, Plaiul Cozia, comuna Costeşti: apar înscrişi un număr de 435 ţărani clăcaşi, din care:
1. Fruntaşi: 91 – au primit fiecare, pentru claca făcută cu 4 boi, câte 11 pogoane, iar pentru casă şi grădină 300 stânjeni. În totalitate se plătea 49 lei şi 25 parale. 2. Mijlocaşi: 90 – pentru 2 boi primeau câte 7 pogoane, 19 prăjini şi 300 stânjeni pentru casă şi grădină, plătind 37 lei şi 25 parale.
3. Brăţaşi: 225 – au primit pentru claca făcută 4 pogoane şi 15 prăjini: 300 stânjeni numai pentru casă şi grădină, plăteau suma de 26 lei şi 48 parale.
4. Cu locuri de casă şi grădină au fost împroprietăriţi un număr de 29 clăcaşi cu câte 300 stânjeni, plătind pentru aceasta câte 11 lei şi 75 parale. Total: 13792,25 lei pentru fruntaşi, mijlocaşi şi brăţaşi; 340,25 lei pentru cei 29 săteni care au primit numai locuri de casă şi grădină. Dintr-un alt dosar cuprinzând actele de valoare ale primăriei, găsim mai multe procese verbale, care se referă tot la problema agrară: Procesul verbal din anul 15 septembrie 1865, al Comisiei ad-hoc pentru aplicarea articolului 16 din Legea rurală la proprietatea Costeşti, vatra mânăstirii Bistriţa, consemnează: 91 familii care au clăcuit cu 4 boi; 90 familii care au clăcuit cu 2 boi; – 255 familii care au clăcuit cu mâinile; – 22 familii cu locul de casă şi grădină; – 7 preoţi numai cu casă şi grădină; – 435 total împroprietăriţi
Districtul Vâlcea, plasa Cozia, comuna Costeşti, satul Costeşti, anul 1865, noiembrie: Proces Verbal. Numărul şi categoriile locuitorilor săteni aşezaţi pe moşia Costeşti, vatra mânăstirii Bistriţa, conform dispoziţiilor Legii rurale promulgate la 14 august 1864 se cuvine a se da:163 – pentru preoţi câte 17 pogoane; – 91 săteni cu 4 boi, câte 11 pogoane; – 90 săteni cu 2 boi, câte 7 pogoane şi 19 prăjini; – 225 săteni cu mâinile, câte 4 pogoane şi 15 prăjini; – Case şi grădini, ceea ce constituie vatra satului, câte 398 stânjeni pătraţi, în care intră uliţele, pieţele şi cimitirul; – se adaugă clădirile comunale; – biserica primeşte 2 pogoane şi 194 stânjeni iar – şcoala şi primăria 2 pogoane şi 6-48 stânjeni, în total 3004 pogoane şi 362 stânjeni. Nămestiile şi clădirile oprite pe seama proprietăţii în cuprinsul pământului care s-a deosebit locuitorilor săteni: – 18 pive – câte 64 stânjeni (9 pogoane) – 1 han – 3 pogoaneş – 4 mori – câte 398 stânjeni (1 pogon şi 296 stânjeni), în total 13 pogoane şi 296 stânjeni.
Districtul Vâlcea, plaiul Cozia, comuna Costeşti, anul 1867. Proces verbal privind numărul şi categoriile locuitorilor aşsezaţi pe moşia Costeşti, vatra mânăstirii Bistriţa, proprietatea satului:164 – 91 săteni cu 4 boi; – 90 săteni cu 2 boi; – 225 săteni cu 4 braţe; – 33 săteni cu loc de casă şi grădină, în total 439 săteni pe comună.
Conform dispoziţiilor Legii rurale promulgate la 14 august 1864, se cuvine a se da: – pentru 91 săteni cu 4 boi, câte 11 pogoane; – pentru 90 săteni cu 2 boi, câte 7 pogoane şi 19 prăjini;
Tabela – Constatarea numărului de clăcaşi şi categoriei lor şi sumei de despăgubire cuvenită proprietarului – districtul Vâlcea, plasa Cozia, comuna Costeşti165 – sunt trecuţi pe tabelul acesta tot 435 cetăţeni.
Tabela – Constatarea numărului de clăcaşi şi categoriei lor şi sumei de despăgubire cuvenită proprietarilor – judeţul Vâlcea, plaiul Cozia, comuna Costeşti:166 – fruntaşi – 91 cetăţeni; – cei cu câte 2 boi – 90 cetăţeni; – cu braţele – 246 cetăţeni; – preoţi – 8 cetăţeni; Sunt înscrişi cei 8 preoţi la fi la 32: – preot Matei Bălintescu; – preot Roman; – preot Nicolae Vărăticeanu; – preot Nicolae Gheorma; – preot Nistor Ciorobescu; – preot Constantinescu; – preot Marin Fulgescu; – preot Dumitru Florescu. – Însurăţeii din anii 1863 şi 1864 – 7, în total fi ind 442 cetăţeni. Copia a fost făcută de Prefectura judeţului Vâlcea, la 1880, octombrie 15, după original.
A doua împroprietărire s-a făcut în anul 1881, când au fost împroprietăriţi “însurăţeii”. S-a dat pământ unui număr de 44 cetăţeni. Astfel, “Registrul indicativ de pământ ce li s-au dat din moşia satului Costeşti – 1881”,167 ne indică acest lucru. Tabelul nominal cu împroprietăriţii indică un număr de 44 cetăţeni împroprietăriţi, cărora li s-a dat între jumătate de pogon şi un pogon. O altă împroprietărire s-a făcut în anii 1893 şi 1894, când au fost împroprietărite familiile cu pământ sub un hectar. S-au împărţit câte 5 hectare din fostul pământ al mânăstirilor, devenit al satului, care era arendat prin arendaşii Cocărăscu şi Cucescu. Elevii şi subofiţerii de la şcoala de subofiţeri Bistriţa au luat parte la măsurarea loturilor din punctul Târsa. S-au împărţit loturi şi în alte părţi ale comunei: în Rovine, Măgură, Corneţel, Gârliciu. Primăria comunei a primit atunci două loturi a câte 10 pogoane, în Târsa. În procesul verbal din 6 mai 1893, “de punere în posesiune pe locuitorii cumpărători”, aflăm un număr de 86 cetăţeni. Din loturile primăriei, aflate în Târsa, s-au făcut câteva împroprietăriri ale demobilizaţilor în 1920-1921, iar între 1920 şi 1924 primăria a primit islazuri comunale, ca de exemplu Stog (40 ha), Arnota (35 ha), Neteda (155 ha), Zănoaga (210 ha). În 1945, un număr de 21 demobilizaţi, veniţi din apus, au primit până la 0,25 ari. Din situaţia centralizatoare cu cei împroprietăriţi prin legea din 1945, din comunele din plasa Horezu, afl ăm amănunte referitoare la această problemă: suprafaţa de teren la Costeşti – 4 ha; 58 ari.
„Membrii comisiei de revizuire şi definitivare a reformei agrare din plasa Horezu, judeţul Vâlcea, transportându-ne astăzi data de mai sus în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, am participat la revizuirea îndreptăţiţilor la împroprietărire din această comună şi defi nitivarea tabelului de cei împroprietăriţi în felul următor:
1. S-a găsit expropriat un teren în suprafaţă de 36.685 mp din moşia lui Ion Niculescu – Bărbăteşti.
2. S-a mai găsit expropriat un teren în suprafaţă de 750 mp din moşia Elisabetei şi a lui Ilie Dumitrescu din comuna Costeşti. Suprafeţele de mai sus s-au reparti­zat îndreptăţiţilor la împroprietărire din comuna Costeşti.” Comitetul provizoriu al comunei Costeşti, judeţul Vâlcea, prin adresa nr. 710 din 11 aprilie 1950, comunica către Sfatul plăşii Horezu, secţia secretariat: „La ordinul nr. 4138/1950, se înaintează un tabel nominal de locuitori care au primit seminţe de grâu şi de secară. Totodată. Raportăm că în această comună au fost împroprietăriţi 21 locuitori, după legea agrară din anul 1945, cu câte 0,25 ha teren fâneţe şi păşune, din fosta moşie Niculescu şi din proprietatea Ilie Dumitrescu… preşedinte P.N. Crăcană, secretar I. Chipurici”. Probabil că ulterior s-a mai dat pământ la o altă persoană care nu fi gurează în tabelul arătat mai sus. Mai adăugăm că moşia proprietarului Ion Niculescu se afla în punctul Neagota. Prin decretul nr. 308/1953, din pământul donat de 14 cetăţeni ai comunei, în mare parte funcţionari, au fost împroprietăriţi 35 cetăţeni, dintre cei săraci şi demo­bilizaţi, împroprietărirea făcându-se prin tragere la sorţi. Comuna Costeşti a rămas necooperativizată în perioada comunistă, datorită condiţiilor specifi ce ale reliefului. Locuitorii comunei au lucrat ca şi acum în gospodării individuale, produsul muncii realizate contribuind în parte la cele necesare traiului, dar şi la îndeplinirea obligaţiilor impuse de conducerea comunistă prin sistemul contractelor. Ca urmare a creşterii numărului populaţiei şi împărţirii pământului la moştenitori, loturile s-au micşorat tot mai mult.”

Despre Costești
• se află în zona geografică a nord-estului Olteniei și este poziționată la extremitatea vestică a depresiunii Horezu;
• are o suprafață totală de 100,2 kmp din care 85,1 kmp o reprezintă  zona Nordică, montană și împădurită a localității, iar 14,9 kmp, o reprezintă zona sudică, locuită, compusă din satele: Costești, Pietreni, Văratici și Bistrița;
• satele sunt împărțite în mai multe cătune, care nu au însă rol administrativ: satul Costești cu cătunele Costești, Ferigile, Blezeni, Popești, Secături și Grămești; satul Pietreni cu cătunele Pietreni, Ciorobești, Gruiețe, Mejdini și Ruget; satul Văratici cu cătunele Văratici, Linia Vie, Mlăci și Căline; satul Bistrița cu cătunele Bistrița, Bolniceri, Pomești și Peri;
• munții ocupă nordul comunei pe aproximativ 80% din teritoriu (Carpații Meridionali), restul de 20% fiind reprezentat de dealuri submontane;
• rețeaua hidrografică se constituie în două componente majore: rețeaua hidrografică a râului Bistrița, cu afluenții săi montani Cuca, Pârîul Rece și Gurgui și rețeaua hidrografică a râului Costești, cu afluenții săi montani Neteda, Scânteia, Voiceasa, Ghelălău, Izvorul Larg și Izvorul cu Rugi;
• Monumente istorice și ale naturii: Peștera Sfântului Grigorie de la Bistrița (a Liliecilor); Mănăstirea Bistrița; Mănăstirea Arnota; Biserica de Lemn din Grămești-1664; Biserica Parohială Schitul Pietreni (Schitul de Subpiatra sau Schitul 44 de Izvoare); Biserica (schitul) Papușa; Biserica (schitul) Peri; Biserica Ciorobești; Biserica veche din Costești (Grușetu); Crucea de Sudoș; Necropola hallstattiană de la Bistrița; Necropola hallstattiana Ferigile; Muzeul de Artă Costești; Muzeul Trovanților (muzeu în aer liber); Casa Istocescu; Stabilimentul Băilor Costești; Moara cu joagăr din cătunul Ciorobești; Podul Bibescu Vodă și Crucile în piatră din Cheile Bistriței; Zona istorică rurală a satului Bistrița; Cheile Bistriței; Cheile râului Costești; Biserica parohială Secături; Biserica parohială Costești; Parcul Național Buila-Vânturarița; Izvoarele sulfuroase “La Pretorian”
• Personalități locale: Aurelian Sacerdoțeanu –  istoric, arhivist; Constantin Popian – artist, profesor; Alexandru Bălintescu – arhivist, muzeograf (donator al colecției din Secția de Artă “Gh.D.Anghel”; Vasile Nițulescu –  actor; Matei Grigorescu-Bălintescu –  preot; Dumitru Tanasescu –  învățător, primar; Dumitru Dumitrescu –  sculptor, primar; Nicolae Țicu –  primar; Nicolae Ciobanu – istoric, cercetător, general de brigadă (r), autor a aproximativ 600 de lucrări științifice (biblioteca publică îi poartă numele); Petre Dinulică – inginer silvic, poet; Nicolae Făulete – profesor pensionar, istoric, autor monografia comunei;
• Meșteri populari: Crăcana Rodica- țesături din lâna, Lăpădat Elisaveta-scuptură, icoane pe lemn, Greuruș  Petre-mături de mesteacăn, obiecte de lemn –casnice Vâlcea, autor Nicolae Făulete, (scurte completări – biblioteca publică).

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Mai multe articole de la Eveniment

%d blogeri au apreciat: