Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 decembrie 2018

Județul Vâlcea – prima atestare documentară într-un hrisov al marelui voievod Mircea cel Bătrân și peste 600 de ani de istorie sub aceeași denumire


Documentele vremii pun în valoare vechimea unor sate și județe – grupări teritoriale de sate, transformate ulterior în diviziuni administrative bine organizate ale Țării Românești – formate înaintea acestui stat medieval românesc, de-a lungul unor cursuri importante de apă și pe văile afluenților acestora sau în depresiunile subcarpatice ce confereau comunităților umane, prin condițiile naturale, protecție și siguranță.
Un astfel de județ este Vâlcea, „considerat, dintotdeauna, ținutul cel mai frumos și mai bogat al Olteniei. […]” (1). Frumusețea, clima blândă, bogăția naturii și poziția strategică au făcut din acest ținut unul atractiv încă din vremea traco-geto-dacilor, elementele amintite mai sus explicând numărul mare de așezări umane din acele vremuri, întemeiate în acest spațiu dintre Olt și Olteț (hotarele naturale ale Vâlcii până la ultima mare reformă administrativă) peste care s-au suprapus cele daco-romane și apoi cele românești, rezultate din această contopire. Continuitatea viețuirii multimilenare, fără întrerupere, pe vechile vetre a dus, în timp, la coagularea unor puternice comunități de moșneni – țărani liberi. Așa se face că „[…] forța și unitatea țăranilor vâlceni au permis întemeierea din vechime a unor… unități administrative care și-au păstrat denumirea neschimbată până în zilele noastre […]” (2).
Urmărind evoluția județelor de-a lungul istoriei, de la primele mențiuni în documentele vremii până în zilele noastre, constatăm faptul că județul Jaleș, menționat pentru prima dată într-un hrisov al domnitorului Dan I, la 3 octombrie 1385, este cel mai vechi județ al Țării Românești atestat documentar. După 1444 a fost destrămat, iar satele componente au fost trecute în administrarea județelor pe care le cunoaștem astăzi cu numele de Gorj și Mehedinți.
Al doilea județ atestat documentar este Vâlcea, care apare pentru prima dată menționat într-un hrisov al domnitorului Mircea cel Bătrân, emis la 8 ianuarie 1392, prin care acesta dăruiește și întărește mai multe danii ctitoriei sale de pe Valea Oltului – Mănăstirea Cozia: „Eu cel ce în Hristos Dumnezeu, binecinstitorul și de Hristos iubitorul, marele voievod și domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit […] să ridic din temelie o mănăstire” la „locul numit Călimănești pe Olt […] și am dăruit puțin obroc din casa mea pentru hrana călugărilor. În județul Vâlcea, pe fiecare an să-și adune înșiși călugării albinăritul, să le fie mierea pentru nevoia mănăstirii, iar ceara să le fie pentru biserică. […]” (3).
Cercetările întreprinse evidențiază faptul că Vâlcea – cel mai vechi județ românesc, după Jaleș, este singurul care și-a păstrat denumirea neschimbată până în zilele noastre. Așadar, Vâlcea este cea mai veche unitate administrativ-teritorială cu statut de județ ce a parcurs istoria a peste șase secole de la prima sa atestare sub numele cu care a fost menționată, în valorosul document voievodal de la 1392, demonstrând astfel că teritoriul acesta, situat în marginea de nord-est a Olteniei, în hotar cu Muntenia, a avut o importanță majoră pentru statul medieval Valahia – Țara Românească și pentru puterea centrală.
Fără a intra în detalii cu privire la însemnătatea județului Vâlcea în istoria românilor – din punct de vedere strategic, economic, religios, cultural-spiritual etc. –, redăm câteva fragmente edificatoare din referințele a doi valoroși oameni de știință – Dinică Ciobotea și Răzvan Theodorescu.
Făcând referire la Vâlcea, istoricul și profesorul universitar Dinică Ciobotea spune: „Straturi de cultură și de civilizație carpatică s-au acumulat și metamorfozat, în epoca genezelor românești, într-un ansamblu bine definit în cadrul spațiului românesc. De atunci încoace, într-o durabilitate multiseculară, închegată de forța tradiției, Vâlcea și-a etalat individualitatea socio-culturală, artistic-spirituală și politică în tot atâtea paliere de exprimare a suveranității românești și ortodoxe. […] Condițiile bioclimatice și de securitate în zonă au creat o subdiviziune a muntelui și o alta a Oltului, în care așezările umane sunt consemnate în peste 964 oiconime. Ținutul Vâlcea devine, din perspectiva valorilor create de oameni, un ansamblu al densităților sociale (moșnenești, boierești, mănăstirești), care au ctitorit și păstrat până astăzi 524 de monumente istorice. Multe alte fapte și evenimente petrecute în acest areal au dimensionat istoria lui, începând cu prezența cnezilor-voievozi și ipoteticul Bogdan din perioada prestatală, luptele pentru obținerea independenței statului Țara Românească, în 1330 ș.a. sau cu marile ctitorii domnești, boierești și episcopale, dar și cu iradieri culturale din centrele de la Bistrița, Govora și Râmnicu-Vâlcea” (4).
La rândul său, academicianul Răzvan Theodorescu spune: „[…] marile structuri istorice, cele care se regăsesc în documentele vechi, județele, așa cum erau ele acum 600 de ani, când s-au constituit din aglomerări de sate, la începuturile statelor noastre, acelea, da, acelea sunt un temei geografic, antropologic, cultural și uman. Atunci, apare Vâlcea, pentru că, știți bine, la 1392, într-un document pentru abia apărută Cozia, înaintea Argeșului voievodal, înaintea Gorjului, micii boierimi de mai târziu, este menționat spațiul cu acest nume. Anterioritatea Vâlcei față de Argeșul care își avea deja capitala și mitropolia recunoscută de Bizanț, dar nu era menționat ca atare – ca spațiu, ca județ –, ne spune foarte mult. Și aici joacă un mare rol, după părerea mea, anterioritatea, pe care nu putem să o demonstrăm, a teritoriului lui Litovoi, anterioritatea acelui teritoriu despre care se vorbește în anul 1247, în Diploma Ioaniților. […]” (5). Așadar, „[…] România modernă s-a clădit într-un areal vast, care merge din Buzău până-n Mehedinți, în plaiurile de sub munte. Dar, epicentrul a fost, incontestabil Vâlcea. […]” (6), județ istoric atestat documentar, așa cum am văzut, în vremea marelui voievod Mircea cel Bătrân, domnul ziditor de neam și țară, pe care l-am comemorat pe 31 ianuarie 2018, la ctitoria sa, Cozia, la 600 de ani de la moarte și căruia îi dedicăm, în semn de prețuire și de vie amintire, acest sumar studiu istoriografic.
Despre Vâlcea și oamenii ei ne vorbește cu admirație și scriitorul Alexandru Vlahuță în a sa România pitorească: „[…] Aici suntem în mijlocul «Țării», în județul Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii și unul dintre cele mai frumoase ținuturi ale țării. Multe și minunate lucruri are de văzut călătorul în Vâlcea. Numai când îi străbați văile ei încântătoare, umbrite de livezi, spintecate de izvoare repezi ș-acoperite de lanuri îmbelșugate, înțelegi și grija cea mare cu care-și zideau locuințile și sfânta dragoste de pământ a vechilor moșneni, cari se întăreau, ca în niște cetățui, în culele lor înalte, și în zilele de neliniște și de năvăliri trăgeau plugul sub șopron, zăvorau ușile de fier și s-așezau cu flintele la metereze. S-au împărțit gospodăriile de odinioară, moșiile s-au dumicat pe mulțimea gurilor, multe averi s-au înstrăinat, și culele – micile castele ale vâlcenilor – s-au părăginit. Astăzi, urmașul vechiului moșnean, stăpân pe-o palmă de loc – «boier încins cu tei», își pune drobul de mămăligă-n sân și n-calecă pe deșelate o umbră de cal; dar, de supus nu-l supune nevoia, oricât de sărac ar fi, el slugă nu se bagă, ci când îl întrebi de unde-i, își dă căciula pe ceafă și-ți răspunde semeț: «Sânt vâlcean», ca și când tot județul ar fi al lui. Și are într-adevăr de ce să fie mândru. […]” (7).

Notă biografică
*Eugen Petrescu, director fondator al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Note bibliografice

1.Eugen Petrescu, Judeţul Vâlcea – 615 ani de atestare documentară. 1392-2007, Râmnicu-Vâlcea, Editura Fortuna, 2007, p. 11 (cu o prefață de Dinu Săraru).
2.Ibidem, p. 11-12.
3.Documenta Romaniae Historica (DRH), B, I, p. 42-45.
4.Dinică Ciobotea, „Cuvânt despre ținutul Vâlcii”, în Eugen Petrescu, Vâlcea – Ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor. Călător prin istoria milenară a plaiurilor vâlcene, vol. I-II, ediţia I, 2007 şi ediţia a II-a, 2008, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, p. 11 (cu o prefață de Preasfințitul Gherasim Cristea – Episcopul Râmnicului).
5.Acad. Răzvan Theodorescu, „Spiritul Vâlcii în cultura română”, în Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. I, Prezentare generală, Râmnicu-Vâlcea, Editura Fortuna, 2010, p. 17-18 (coordonator prof. dr. Ion Soare).
6.Ibidem, p. 17.
7.Alexandru Vlahuță, România pitorească, Editura Sport-Turism, 1989, p. 69-71, 73.
Alte surse bibliografice:
• Dinică Ciobotea, Istoria moşnenilor, vol. 1, partea I (1829-1912), Craiova, Editura Universitaria, 1999.
• Dinică Ciobotea (coordonator), Structuri administrative din istoria românilor, Craiova, Editura Sitech, 2011.
• Eugen Petrescu (coordonator), Bătălia de la Posada – simbolul biruinţei daco-române, 1330-2010, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petrescu, 2010.
• Dinică Ciobotea, Eugen Petrescu și Radu Ștefan Vergatti (coordonatori), Posada – 685. Războiul din 1330 dintre Carol Robert de Anjou și Basarab Vodă. Culegere de studii, Craiova, Editura Universitaria, 2015 (cu o prefață de acad. Dinu C. Giurescu și o postfață de acad. Nicolae Edroiu).

Ilustrație foto:
Foto 1: Mircea cel Bătrân și fiul său Mihail – tablou votiv din Biserica „Sf. Treime” a Mănăstirii Cozia.

• Eugen PETRESCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Cultura

%d blogeri au apreciat: