Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 decembrie 2018

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea informează: noutăți legislative în munca cu zilierii


Reglementarea muncii ziliere este stabilită de prevederile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, precum şi de dispoziţiile normelor metodologice de aplicare a acestei legi. Legea nr. 52/2011, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 947 din 22 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificată de Legea nr. 86 din 4 aprilie 2018, și aduce unele completări.
Astfel, în ceea ce priveste perioada maximă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic pentru care un zilier poate presta activităti pentru același beneficiar, au fost introduse exceptii, în sensul că perioada nu poate depăși 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic pentru zilierii care prestează activități în domeniul creşterii animalelor în sistem extensiv prin păşunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, activităţi sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităţilor acreditate, precum şi în domeniul viticol; de asemenea, excepția este valabilă și în cazul zilierilor care ocupă un loc de muncă în urma intermedierii realizate de o agenţie acreditată potrivit legii.
Domeniile în care se poate desfășura muncă necalificată cu caracter ocazional au fost completate cu următoarele: hoteluri şi alte facilităţi de cazare – diviziunea 55; hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare – clasa 5510; facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată – clasa 5520; tabere de copii, organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului, direct sau prin unităţile din subordinea acestuia; restaurante – clasa 5610; alte activităţi de alimentaţie n.c.a. – 5629; baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor – clasa 5630.

Noutăți legate de cererea și oferta de muncă zilieră

Este introdus un nou capitol privind intermedierea între cererea şi oferta de muncă zilieră. Aceasta reprezintă activitatea prin care se realizează punerea în legătură a beneficiarilor cu zilierii, în vederea stabilirii, în conformitate cu prevederile legii, de raporturi de muncă. Noile reglementări stabilesc ce condiții trebuie să îndeplinească agențiile de intermediere, a căror acreditare se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene.
Având în vedere faptul că munca zilierilor presupune desfăşurarea de activităţi necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar de lucrări, persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, adoptarea şi punerea în aplicare a acestor acte normative au avut drept consecinţă creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii a persoanelor din categoria de populaţie care nu are o calificare profesională sau este fără educaţie şcolară.
Analiza pieţei muncii şi a numărului de zilieri înregistraţi la inspectoratele teritoriale de muncă relevă faptul că actualul cadru normativ care reglementează munca zilieră a dus la o creştere semnificativă a numărului de persoane ocupate pe piaţa muncii, dar această formă de ocupare a adus și un număr suplimentar de accidente de muncă produse la nivel naţional.
În anul 2018, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a demarat acţiuni de informare şi conştientizare a beneficiarilor de lucrări, zilierilor şi partenerilor sociali, precum şi de control în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
În acest sens, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, în primul semestru, a organizat două acţiuni de informare şi conştientizare a beneficiarilor de lucrări, zilierilor şi partenerilor sociali şi a desfăşurat acţiuni de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi relaţiilor de muncă la 23 de beneficiari de lucrări. În urma acestor controale, au fost dispuse 52 de măsuri şi 19 sancţiuni contravenţionale. Datele prezentate ne-au fost furnizate de către Ion Tănăsoiu (foto), inspector-șef în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Comunicate

%d blogeri au apreciat: