Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 iulie 2019

„Infrastructura educaţională este importantă pentru dezvoltarea copiilor”


Advertisements

• a declarat primarul Costea după deschiderea noii săli de sport de la Lungești
În urmă cu o săptămână, cea mai modernă sală de sport din mediul rural al județului nostru a fost inaugurată în comuna Lungeşti. Edificiul, un proiect prototip, destinat practicării unor multiple discipline sportive, poate concura din punct de vedere al facilităţilor de care dispune cu cele unde se desfăşoară competiţii naţionale şi internaţionale. Investiţia a fost realizată cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii şi a costat 500.000 de euro. Capacitatea sălii de sport şcolare este de 102 locuri şi este destinată celor peste 250 de elevi care învaţă la şcolile din localitate. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Tiberiu Costea, alături de politicieni şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi de oameni de seamă din sportul vâlcean. Alături de primarul Costea au fost prezenți inspectorul de sport din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Coca Bârzan Niţulescu, inspectorul de management Adina Dobrete, senatorul Romulus Bulacu, fostul prefect Mircea Nadolu, dar şi consilierul judeţean Gheorghe Folea. După slujba de sfinţire, deschiderea oficială a evenimentului şi, totodată, prima competiţie sportivă organizată în noua sală de sport a fost susţinută de junioarele clubului de handbal Chimia Râmnicu Vâlcea, îndrumate de fosta handbalistă Nicoleta Lazăr.
În semn de apreciere şi de mulţumire pentru ospitalitatea de care a dat dovadă, primarul Tiberiu Costea a primit mingi de handbal şi baschet de la oficialităţile invitate. „Sunt bucuros că am reuşit să finalizăm şi acest proiect de suflet, la doar două săptămâni după ce a fost finalizată şi modernizarea şcolii gimnaziale. Infrastructura educaţională este importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor şi sunt fericit că am reuşit să o modernizăm. Era nevoie de o astfel de investiţie, cu atât mai mult cu cât elevii îşi desfăşurau activităţile sportive într-o sală de clasă improvizată ca sală de sport. Elevii au primit cu mare bucurie inaugurarea sălii de sport. Este o investiţie care s-a realizat într-un timp scurt, în 12 luni şi este o lucrare de calitate. Sala dispune de cele mai noi şi moderne utilităţi, dispune de tribune, vestiare, duşuri, camere pentru arbitri şi oficiali, sistem de iluminat şi încălzire ultramodernă. Este un proiect prototip şi cred că este cea mai frumoasă sală de sport din judeţul Vâlcea”, a declarat primarul Costea.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Invatamant