Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 ianuarie 2019

Ieri, la Cozia Parastas la 600 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân


În ziua de 31 ianuarie, s-au împlinit 600 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, Voievod al Țării Românești și ctitor al Mănăstirii Cozia.
Pentru comemorarea Domnitorului ctitor de lăcașuri sfinte și apărător al neamului, Arhiepiscopia Râmnicului a inițiat, la începutul acestui an, o serie de manifestări cultural-duhovnicești.
Mărturia sa spirituală și strădania recunoscută în întreaga lume de a crea relații apropiate între creștinii din diferite state europene, a fost vădită și în lucrarea ctitoricească dar și prin dorința de a fi înmormântat în pronaosul Mănăstirii Cozia pe care, și în felul acesta, a apărat-o peste veacuri. De aceea, Biserica a rânduit să fie pomenit la Sfânta Liturghie în rândul ctitorilor, iar în mod special, anul acesta, Chiriarhul Râmnicului a rânduit să fie săvârșite slujbe de pomenire la momentele comemorative.
Prin urmare, miercuri, 31 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de parastas pentru Voievodul Mircea la Mănăstirea Cozia, începând cu orele 9.30.
Întrucât Domnitorul român a sprijinit organizarea a numeroase localități, printre care și Râmnicu-Vâlcea pe care l-a confirmat drept „orașul Domniei mele”, contribuind totodată la afirmarea ținutului Olteniei de sub munte pe plan spiritual, cultural și economic, la momentul comemorativ a fost cinstit alături de Arhiepiscopia Râmnicului și de Prefectura Vâlcea, de Consiliul Județean Vâlcea, de Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea și de Primăria Orașului Călimănești.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Mai multe articole de la Eveniment

%d blogeri au apreciat: