Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 decembrie 2018

HC Zalău, primul adversar al Oltchimului în noul sezon


faza_handbal_zalau1• din ediţia 2012/2013, în Liga Naţională vor activa doar douăsprezece formaţii

La începutul acestei săptămâni, la sediul Federaţiei Române de Handbal s-au desfăşurat tragerile la sorţi pentru stabilirea calendarului după care se va disputa viitoarea ediţie a celei mai importante întreceri din handbalul feminin românesc. Din cele paisprezece formaţii care au evoluat în ediţia anterioară, doar unsprezece se mai regăsesc în actuala componenţă; grupările Universitatea „Neptun” Constanţa, CS Cetate Devatrans şi CSM 2010 Bacău retrogradând în liga secundă (prima la baraj, ultimele două direct). Cea mai importantă modificare în structura campionatului care va începe din toamnă este cea referitoare la numărul competitoarelor. După mai mulţi ani în care campionatul s-a organizat conform formatului cu paisprezece cluburi, de data aceasta se va reveni la unul cu douăsprezece echipe. Astfel, pe lângă cele unsprezece formaţii care au făcut parte şi anul trecut din Liga Naţională, singurul loc rămas „vacant” a fost completat de campioana Seriei Est din Divizia A, Terom Z Iaşi.

Conform tragerilor la sorţi, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea va avea parte de un adversar incomod din chiar prima etapă. Pe 2 sau 9 septembrie (data oficială se va stabili ulterior), micuţa dar foarte cocheta sală a sporturilor din Zalău va găzdui întâlnirea dintre formaţia locală (echipă clasată pe poziţia a treia a ierarhiei în ediţia recent încheiată) şi multipla campioană a României. Meciul va fi cu siguranţă unul destul de interesant, deoarece pe teren se vor afla două reprezentante ale României în cupele europene (Oltchimul în Liga Campionilor, Zalăul în Cupa Cupelor). În plus, cu prilejul acestui meci, suporterii vâlceni vor avea ocazia de a vedea pentru prima dată la lucru, într-un meci oficial, spectaculoasele achiziţii făcute de către conducerea clubului râmnicean în ultimele luni.

Programul complet al primei runde

Corona 2010 Braşov – Universitatea Jolidon

HC Oţelul Galaţi – CSM Bucureşti

HCM Baia Mare – HCM Roman

Terom Z Iaşi – HC Dunărea Brăila

CSM Ploieşti – SCM Craiova

HC Zalău – CS Oltchim Râmnicu Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: