Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 noiembrie 2018

Galacticele au pierdut manşa tur din semifinalele Ligii Campionilor


• Oltchim – Gyor 22-24 (10-14 la pauză)

• numele formaţiei care se va califica în marea finală se decide însă joi, la Veszprem


Într-o atmosferă de vis creată de cei peste 5.200 de suporteri prezenţi în Sala Polivalentă din Capitală, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au clacat în faţa principalei favorite la câştigarea Ligii Campionilor în acest sezon, campioana Ungariei, Audi ETO Gyor.

Maghiarele au început mult mai motivate jocul şi au luat un avans de trei goluri încă din startul întâlnirii, Bulatovic fiind prima chimistă care a marcat în poarta adversarelor, abia în minutul 8. Evoluţia inexplicabil de slabă a sportivelor pregătite de Jakob Vestergaard a continuat pe parcursul primei reprize, iar unguroaicele au ajuns să deţină un avantaj de-a dreptul năucitor în minutul 24, de 7 goluri diferenţă (6-13). Adriana Nechita a avut câteva sclipiri în finalul primul act, marcând o „dublă” şi, împreună cu reuşita Adinei Meiroşu, a contribuit la relansarea partidei, Gyor-ul intrând la cabine cu un avantaj de numai patru goluri (scor 10-14).

Deşi au început modest şi în debutul reprizei secunde, galacticele şi-au amintit de aceeaşi repriză secundă excelentă reuşită anul trecut (în faţa aceleiaşi formaţii, tot în semifinalele Ligii) şi au început anevoiosul proces de recuperare a punctelor pierdute în prima parte. Bulatovic a fost cea mai importantă marcatoare în ultimele 30 de minute şi a „tras” efectiv echipa după ea, iar Oltchimul s-a apropiat, cu câteva minute înaintea ultimului gong, la numai un gol diferenţă (22-23, minutul 58). Finalul este a fost însă unul de coşmar pentru vâlcence, ele ratând trei posibilităţi de a egala situaţia de pe tabelă. Maghiarele au taxat lipsa de viziune pe care chimistele au manifestat-o în faza ofensivă, iar Szepesi a stabilit scorul final, 24-22 în favoarea unguroaicelor.

În pofida acestei înfrângeri, chiar dacă au pierdut prima „bătălie”, galacticele mai pot spera la calificarea în marea finală, returul fiind programat joia viitoare, cu începere de la ora 20.00 (ora României), la Veszprem, în Ungaria.

În cealaltă semifinală a Ligii Campionilor, disputată tot astăzi, norvegiencele de la Larvik HK au cedat pe propriul teren, în faţa slovenelor de la Krim Ljubljana, la un scor identic cu cel consemnat în partida Oltchimului, 22-24.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: