Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

9 decembrie 2018

Editura „Antim Ivireanul”, prezentă la cel mai prestigios salon de carte: Târgul Internațional GAUDEAMUS – Carte de învățătură


• cititorii din țară și de peste hotare sunt invitați să descopere standul editurii râmnicene la numărul 356

În perioada 14-18 noiembrie, la București, în Complexul Expozițional al «Romexpo» se va desfășura Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, ediția a XXV-a. La acest salon de carte, „cel mai citit din țara noastră”, după cum îl numesc organizatorii, va lua parte și prestigioasa editură râmniceană „Antim Ivireanul”. Editura este condusă de către scriitorul Ioan Barbu, prezența ei în elita publicistică a țării devenind una perenă. Standul editurii noastre se află la nivelul 7.70, numărul alocat acesteia fiind 356 (program zilnic între orele 10.00 – 20.00).
În rândurile de mai jos, vă prezentăm amplul program în care sunt implicați reprezentanții Editurii „Antim Ivireanul”:

Miercuri, 14 noiembrie, între orele 16.30 – 17.45
Sala Bursa de Contacte Nivel 3.20: 132

ZIUA DEZBATERILOR

Tema: „Genuri literare în revistele de cultură. Există și genuri marginalizate?”
Prezintă Florentin Popescu
„Salonul literar de la Râmnic și revista Rotonda valahă.”
Prezentare de Filoteea Barbu Stoian și Vasile Szolga, cu revistele în față: edițiile nr. 10 și 11/ 2018
Lansarea CD-ului „Bunicii”, album cu romanțe. Muzică și interpretare Gheorghe Cărbunescu, pe versuri din clasici ai literaturii române și ale unor poeți contemporani
Prezintă Marius Cărbunescu, jurnalist și scriitor
Invitat de onoare: Prof. univ. dr. Constantin Rusnac, poet și compozitor (Chișinău)

Joi, 15 noiembrie, între orele 12.00 – 13.00
Sala Cupola Nivelul 0.00

ZIUA CĂRȚII DE POEZIE

„Poeme sub strașina toamnei” – antologie de autor –
de Emilia Dănescu (București)
Prezintă Lucian Gruia și Mihai Antonescu
„Sisifa” de Mihaela Aionesei (Tg. Secuiesc)
Prezintă Ion Andreiță și Codrin Șerban
Invitat de onoare: Acad. Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău

Vineri, 16 noiembrie, între orele 10.30 – 11.30
Sala Cupola, Nivel 0.00

ZIUA CĂRȚII DE PROZĂ

„Legământul celor trei lumi” roman de Alexandra Elena Stroia (Bamberg, landul Bavaria – Germania)
Ilustrații: Mariana Pachis
Prezintă Ion Drăghici și Mariana Pachis
„Diagonala celor 13. Drumul spre libertate”, roman biografic de Dr. Radu-Gabriel Dobrescu (Wiesbaden, capitala landului federal Hessa – Germania)
Prezintă Florentin Popescu și Ion Drăghici
Invitat de onoare: ES Dumitru Dorin Prunariu, om de știință, ambasador, primul și singurul român care a zburat în spațiul cosmic.

* La Standul 356 Nivel 7.70, între orele 12.15 – 14.00,
poeta Iuliana Paloda-Popescu lansează volumul de versuri „SFERA DE CRISTAL”
Prezintă: Florentin Popescu și Codrin Șerban.
Lectură: Prof. Elena Drăghici

Sâmbătă, 17 noiembrie, între orele 13.30 – 14.30 la standul editurii: nr. 356 – Nivel 7.70, iar între orele 16.00 – 17.00 în
Sala „Mircea Sântimbreanu” Nivel 7.70: 339

ZIUA CĂRȚII CU TEMĂ ISTORICĂ
„Un secol pentru România”

„Regimentul Alb”, povestiri de Ioan Barbu – ediție revizuită și completată cu texte noi
Prezintă Nicolae Dan Fruntelată și Emil Lungeanu
„Memorii” de Nicolae Tabacovici – o carte-document despre Primul Război Mondial, Marea Unire, perioada interbelică, România sub ocupația Armatei Sovietice și anii de teroare în temnițele de tip stalinist.
Ediție bilingvă (română și franceză) – apare în premieră internațională.
Prezintă Prof. Elena Drăghici și Prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției județene pentru Cultură Vâlcea
Invitați de onoare: Jean-Yves Conrad, scriitor și traducător (Franța), Mircea Tabacovici – nepotul autorului memoriilor (Franța) și Mirela Răducu, manager interimar al Bibliotecii Naționale a României
Notă: În fiecare zi, după lansări, vor fi rezervate 30 de minute pentru autografe, la Standul editurii (356, Nivel 7.70)

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: