Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 decembrie 2018

Directorul Mihăilescu de la Romsilva a deschis sezonul: brazi de vânzare între 15 şi 35 de lei


„Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva pune în vânzare 65.650 de pomi de Crăciun, din speciile brad, molid şi alte răşinoase, din care peste 35.000 sunt plantaţi în ghivece, pentru a putea fi replantaţi ulterior şi a reduce impactul negativ asupra mediului”, a declarat directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, la pepiniera Cozieni din cadrul Direcţiei Silvice Ilfov.
În acest an, oferta de brazi a RNP-Romsilva este mai săracă faţă de 2017, când s-au scos la vânzare 82.900 de bucăţi, dar mult mai diversificată. „Pomii de Crăciun provin din specii care considerăm noi că sunt apte pentru a fi utilizate acestui scop. Oferta este într-o limită rezonabilă şi destul de diversificată. Noi acum încercăm – şi de aceea suntem la pepiniera silvică Cozieni – pentru că încercăm să continuăm nişte programe de educaţie naţională prin care încurajăm populaţia să cumpere puieţi şi brăduţi destinaţi pomilor de Crăciun la ghiveci sau cu rădăcini protejate în ideea de a fi replantaţi, pentru a putea reduce impactul negativ asupra mediului, în sensul de a fi tăiat şi aruncat la coşurile de gunoi”, a spus Mihăilescu. El a precizat că, din oferta totală de pomi de Crăciun, 35.000 sunt brazi şi molizi cu rădăcină protejată sau plantaţi în ghivece, iar diferenţa vine din tăieri. „Cei din tăieri provin de sub liniile electrice aeriene şi din pădurile noastre care sunt tinere şi excesiv de dese şi pe care trebuie să le rărim, întrucât unul din doi sau trei ar pieri”, a explicat şeful Romsilva.
În privinţa preţurilor, brazii care provin din recoltare au preţuri cuprinse între 15 şi 35 de lei/bucata şi se regăsesc la vânzare direct la sediile ocoalelor silvice sau ale pepinierelor silvice, iar cei în ghivece sau cu baloţi vor costa între 35 şi 250 de lei, în funcţie de mărime şi de costurile cu ambalarea. Directorul general al Romsilva a adăugat că românii sunt tot mai interesaţi în ultimul timp să cumpere brazi în ghivece pentru sărbătorile de iarnă, iar regia încearcă să se alinieze acestei tendinţe de piaţă. „Noi îmbrăţişăm această idee. Este o tendinţă de piaţă, oamenii caută şi îşi doresc foarte mult acest lucru. Am văzut la copii această dorinţă şi intenţie, iar noi încurajăm părinţii să îşi ia copiii şi să îşi aleagă brăduţul împreună cu ei. Avem persoane care au dat denumirea brăduţului a unui nepot, a unui copil care şi l-a asumat, l-a crescut, îi aparţine. Este un sentiment al proprietăţii care face extrem de bine şi consolidează educaţia copiiilor şi a tinerilor”, a explicat Mihăilescu. El a precizat că oricine cumpără un astfel de brad se poate întoarce în pepinieră să îl replanteze.
Potrivit sursei citate, oferta de brazi a Romsilva este destul de mică faţă de cererea pieţei, în condiţiile în care sunt multe firme care importă brazi pentru sărbătorile de iarnă, dar şi ocoalele silvice private vin cu oferta proprie de brazi pe piaţă. Conform datelor Romsilva, din cei 65.650 de pomi de Crăciun scoşi la vânzare în acest an, circa 53.040 sunt din specia brad, iar 12.610 sunt din specia molid sau alte specii răşinoase. De asemenea, 26.170 sunt puieţi ornamentali pentru Crăciun proveniţi din pepiniere proprii, iar 39.480 din culturi aflate sub liniile electrice, unde pot fi plantaţi doar pomi pentru Crăciun, sau din lucrări silvice de îngrijire a pădurilor, adică din extragerea arborilor tineri din culturi cu desime excesivă. Cei mai mulţi puieţi ornamentali pentru Crăciun provin din pepinierele silvice ale Direcţiilor Silvice Suceava (6.800), Ilfov (5.600) şi Prahova (3.400).

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: