Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 august 2019

Creanţe de aproape patru milioane de lei, recuperate de la societăţi aflate în insolvenţă


Advertisements

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a recuperat, în primul semestru din 2011, creanţe de 3,98 milioane de lei, banii ajungând la bugetul de stat, informează AVAS. Creanţele au fost recuperate de la societăţile comerciale care se încadrează în prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi a falimentului. Sumele recuperate de AVAS provin din datorii bancare sau comerciale, din contribuţii restante la asigurările de sănătate, precum şi din creanţele proprii AVAS.

Potrivit unui comunicat al AVAS, instituţia deţine în portofoliul său 5.082 de societăţi comerciale aflate în procedura insolvenţei şi a falimentului, numărul acestora fiind în continuă creştere, ca urmare a crizei economice. Faţă de aceste societăţi, AVAS este creditor majoritar sau minoritar, iar pentru 165 de companii are şi calitatea de acţionar.

La începutul lui 2010, în portofoliul AVAS erau înregistrate 6.565 de societăţi debitoare care aveau înregistrate pe rolul instanţelor un număr de 11.363 dosare, având ca obiect procedura insolvenţei, falimentului sau lichidarea. Până în prezent, au fost soluţionate şi încheiate 5.161 dosare prin care s-a închis procedura insolvenţei pentru 1.483 de societăţi debitoare. Acest lucru s-a realizat ca urmare a stingerii creanţelor datorate AVAS prin recuperarea acestora sau prin finalizarea procesului, ca rezultat al parcurgerii tuturor etapelor specifice procedurii insolvenţei. Gestionarea portofoliului dinamic al dosarelor de insolvenţă, constituit în prezent din 6.202 dosare aflate pe rolul instanţelor din toată ţara, aparţine Direcţiei Insolvenţă din AVAS. Aceste reprezintă cauze de insolvenţă, lichidări voluntare şi dizolvări de drept, conform prevederilor Legii nr. 85/2006, a Legii nr.137/2002 şi a Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin parcurgerea etapelor specifice procedurii insolvenţei, Autoritatea urmăreşte recuperarea creanţelor cuvenite statului de la toate societăţile comerciale care intră în proces de insolvenţă, faliment sau dizolvare.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized