Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 noiembrie 2018

Costi Rădulescu cere sprijinul primarilor: „Îndemnați cetățenii să doneze sânge!”


Ca urmare a unei adrese ajunsă la sediul Consiliului Județean Vâlcea, din partea conducerii Centrului de Transfuzii Sanguine, privind problematica numărului scăzut de donatori, șeful județului, Costi Rădulescu, a apelat la edilii vâlceni pentru rezolvarea situației. Astfel, la inițiativa președintelui CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, a fost trimisă o circulară către toți primarii din județ, solicitându-le implicarea în rezolvarea acestei probleme și să afișeze la sediile instituțiilor pe care le coordonează o listă cu drepturile donatorilor voluntari de sânge.
„Scăderea dramatică a numărului de donatori ai Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea este un subiect care trebuie să ne preocupe și pe noi, conducătorii unităților administrativ teritoriale. De aceea, m-am adresat primarilor vâlceni cu rugămintea de a face publice aceste drepturi ale donatorilor voluntari. Consider că este de datoria noastră să ne implicăm în educarea și informarea cetățenilor cu privire la importanța donării de sânge și la drepturile donatorilor voluntari, care, pe lângă mulțumirile autorităților pentru generozitatea gestului lor, pot primi și unele recompense materiale. Sper că demersul meu își va atinge scopul și că vâlcenii vor înțelege acest strigăt de ajutor, în beneficiul bolnavilor care au nevoie de terapie transfuzională. Tuturor, le mulțumesc anticipat pentru implicare”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Mai multe articole de la Politică și Administrație

%d blogeri au apreciat: