Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 decembrie 2018

Corespondență de la Dr. Irina și Radu Dobrescu Litoralul românesc de odinioară și de azi


După 40 de ani în care am cutreierat lumea, ne-am gândit că ar fi cazul să revedem litoralul Mării Negre, care ne-a creat atâtea momente de neuitat în anii tinereții. Când s-au construit foarte multe edificii, apărând ca din senin pe Litoralul românesc, călcat la începuturi de nefericitul poet roman Publius Ovidius Naso, o serie de stațiuni noi, moderne, care ne încântau privirile la vremea respectivă: Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus, Saturn, Eforie, Costinești. Aceste orășele aliniate de-a lungul litoralului erau înnobilate de hoteluri competitive internațional, vizitate cu entuziasm de mii și milioane de români, dar și de o numeroasă clientela străină, ce-i drept mai cu seamă din țările fost comuniste. Dar și în anii de după ce am părăsit România am avut ocazia să discutăm cu mulți nemți care au vizitat aceste locuri, aprecierile lor fiind superlative în privința calității serviciilor turistice din aceste stațiuni, la acea vreme străinii având un regim aparte de confort. Ne aducem aminte ce mândrie a fost în sufletele noastre, prin anii 70, când am poposit pentru un sejur în ultramodernul hotel Panoramic din Olimp, unicat la noi, în acel timp, sau în „Zgârie Norii ” din Saturn, pentru orice român premieră absolută.
Am hotărât, așadar, să revedem aceste locuri după mai bine de patru decenii, cu convingerea că vom fi din nou mândri de frumosul nostru litoral. Întrucât, cândva, am locuit în hotelul Europa, ne-a gândit să revenim, un motiv în plus fiind și acela că aici există bazine cu apă sărată de Techirghiol și un Spa bine pus la punct.
De ce ne-a fost frică n-am scăpat! Prima deziluzie a fost centura Bucureștiului, o rușine pentru statul român, ca după atâția ani să nu fie în stare să rezolve o problemă destul de simplă. Motive de amânare de pe un an la altul, de la un guvern la altul s-au găsit cu duiumul, dar cel frecvent fluturat este unul comun și absenței autostrăzilor: achiziționarea terenurilor aferente traseelor. Ce este atât de complicat? Printr-o lege sau printr-o ordonanță de urgentă a Guvernului, terenurile aferente trec în proprietatea statului, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate, fiind vorba de o acțiune de interes național, proprietarii acestor terenuri urmând a fi despăgubiți cu sume stabilite în mod legal, în funcție de suprafață. Un astfel de procedeu este așa de greu de pus în practică? Se pare, însă, că autoritățile responsabile ale statului, în frunte cu guvernul, cu bună voie se împiedică de „ciotul delăsării și lenei în gândire”, decât să elaboreze, să dezbată și să se voteze în Parlament un proiect lege pentru totdeauna, care ar pune capăt dezastrului în ce privește transportul rutier. Modernizarea infrastructurii drumurilor publice s-a dovedit la noi o povară, ca și cum de aproape treizeci de ani țara aceasta n-ar fi guvernată, mergându-se pe un drum abisal, sub o gigantescă nesimțire.
După ce, cu chiu cu vai și cu zeci de înjurături la adresa vinovaților, am reușit să intrăm pe A2, care poartă un nume pompos – Autostrada Soarelui – pe care nu-l merită, constatăm că vreo 30 de kilometri de drum, de la ieșirea de pe centura Capitalei până la Lehliu, sunt la fel de uzați ca acum 40 de ani, când au fost construiți în acel regim hulit. Autostrada ce urmează până la Constanța este cam la fel ca bătrâna A1 Pitești – București, adică mediocră. Când cu gropi, când cu alte mici sau mari hopuri… Nu mergi în liniște și fără teamă ca-n Germania, bunăoară. Ne gândeam cu groază ce chin a fost pe capul turiștilor, în timpul verii, când s-au dus cu autoturismele la mare și apoi când s-au întors dinspre mare. Și nu e greu să-ți explici de ce sunt atâtea accidente și morți în fiecare an! De ani buni, la noi s-a declanșat al treilea război – unul rutier – România deținând un loc fruntaș în lume la accidente auto și la rata morții pe drumurile publice.
Sejurul nostru de trei săptămâni la „Europa” a fost foarte bun. Patronul, dl Copos, pe care l-am cunoscut, a avut grijă ca baza hotelieră, cât si cea terapeutică, să funcționeze bine, cele 4 stele meritându-le cu prisosință. Noi, care am locuit în sute de hoteluri în nenumăratele călătorii pe mapamond, nu am găsit cine știe ce lipsuri, poate unele deosebit de mici pe care le remarcă doar un experimentat. Pe toată durata sejurului, în luna septembrie, hotelul a fost în permanență ocupat. Felicitări se cuvin întregului personal pentru amabilitatea manifestată față de turiști, celor de la recepție, șefului restaurantului și zecilor de chelneri, persoanelor de la piscine și Spa, precum și celor de la curățenie, îngrijitorilor minunatelor spații verzi și ai parcului.
Stațiunea Eforie a rămas ca pe vremuri, adăugându-i-se doar câteva hoteluri noi, numai că mizeria tronează pe străzi pline cu gunoaie de tot felul. Faleza veche stă să se prăbușească, autoritățile lăsând-o în voia soartei. Mai la îndemână le-a fost să amenajeze una nouă, bine organizată, fiind dotată cu șezlonguri, umbrele și chioșcuri cu răcoritoare.
Vizita noastră nu s-a limitat doar la Eforie. Curiozitatea ne-a îndemnat să mergem și spre sud. Cochetele stațiuni cu care se mândrea litoralul românesc au fost total uitate, primele investiții de capital mixt apărând mai recent in zona Olimp și Neptun. Superbul Panoramic de odinioară este acum o ruină. Va fi, desigur, renovat, dar întrebarea legitimă este de ce, după ce a fost preluat de la stat, în stare bună, a fost exploatat în mod barbar, ajungând sub văzul autorităților locale într-o stare deplorabilă? Dar nu numai Panoramic se află într-o stare de plâns! Am vizitat și Constanța: clădiri de patrimoniu părăsite, dar cea mai jalnică stare o are Cazinoul, situat în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta. O clădire istorică, emblematică, dintre cele mai reprezentative simboluri ale litoralului, inaugurată în luna august 1910, cândva mândria României și a Europei (vederi cu acest cazinou erau trimise în toată lumea!) stă în prezent să se prăbușească în mare. Sub indolența crasă a autorităților.
Nu numai pe litoral indolența înflorește ca o floare cu spini! Să batem România în lung și-n lat și ruinele ne întâmpină la tot pasul. După 1990, s-a distrus cam tot ce aveam de valoare, s-a vândut pe nimic tot ce aveam preț, au plecat din țară mii de români valoroși, cercetători, medici, profesori, ingineri, economiști, piața muncii din Occident a fost inundată de milioane de români, în marea lor majoritate tineri, școliți să lucreze în spitale, școli și universități, în fabrici, pe șantiere, în agricultură etc. S-au degradat și s-au golit cu bună știință orașele și satele, au fost distruse obiective valoroase de patrimoniu național, o adevărată crimă împotriva națiunii noastre. Valoarea, în România, a fost înlocuită cu nonvaloarea. Ce rost are să mai vorbim de VALOARE când nu se mai pune preț pe om, plătit pentru un trai de azi pe mâine? Vorba poetului: iobag la patron, iobag la stat!…
Chiar Marx, fondatorul doctrinei comuniste, spunea că omul este cel mai prețios capital. Să vedem în ce măsură s-a respectat sănătatea românilor, in anii noștri, comparativ cu ce era până în 1990. Între 1966-1989, în fruntea Ministerului Sănătății s-au aflat doar 6 miniștri, dintre care patru academicieni și doi profesori universitari doctori; din 1989 până în prezent, s-au perindat în fruntea acestui minister peste 35 de necunoscuți, de diverse profesii, în schimb politicieni cu gura mare, temeinic îndoctrinați cu minciuni și promisiuni. Și ce s-a ales de sănătatea românului? Statistica OMS arată că România ocupă la performanța sistemului de sănătate locul 99 în lume, în comparație cu Albania aflată pe locul 55; după noi urmează Bulgaria. Mortalitatea generală în România este cea mai mare din Europa, la fel ca și mortalitatea infantilă, care are rata dublă față de cea a Uniunii Europene. De ce? Fiindcă mii de medici au plecat din țară, alte mii de asistenți și asistente medicale au luat tot drumul străinătății, pentru că dotarea spitalelor a fost lăsată pe planul o sută, pentru că nu s-au mai construit spitale – și lista neajunsurilor nu o încheiem nici după o zi de înșiruire a acestora. Am pomenit de… spitale noi. Venim cu o întrebare: unde să lucreze medicii tineri când în toți acești ani n-a fost construit niciun spital, iar unele din cele existente au fost lichidate? Ca medici, care ne-am pus viețile în pericol pentru a evada de sub Cortina de fier, ne este greu să venim acum cu exemple de pe vremea „împușcatului”, dar, tot noi zicem că adevărul trebuie spus, nu trebuie să ne doară: în vremea aceea au fost construite spitale moderne, bine dotate la nivelul anilor respectivi, în toate capitalele de județ. Fabricam vaccinuri și medicamente chiar și pentru export, aveam centre de cercetare medicală cu rezultate remarcabile, apreciate și în afara țării, ne mândream cu primul institut geriatric Ana Aslan din Europa. Ce-i drept, aveam mai puține facultăți de medicină, dar unele din cele existente erau cotate printre cele mai bune de pe continent, unde studiau și o seamă de tineri din diferite țări ale lumii.
Plecăm și de această dată triști la a doua „acasă” a noastră din Germania, fiindcă țara noastră de baștină bate pasul pe loc, pentru că se duce repede spre capătul acelui tunel în care nu se zărește nicio lumină. Știm bine că… „Peștele de la cap se împute”, dar nu ne dăm seama, din păcate, că dacă tot stăm și privim reci restul peștelui se va strica destul de curând și tot noi trebuie să-l mâncăm.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Vitralii

%d blogeri au apreciat: