Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 decembrie 2018

Colonelul (r) Mircea Dogaru: „Trecutul nu mai este aşa previzibil. În România, el se schimbă în funcţie de guvernare…”


• liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a fost vedeta serii de joi la Biblioteca Judeţeană Vâlcea
„Unitatea de neam la români”, o seară cultural-istorică deosebită, a avut loc joi, 7 iunie 2018, de la ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”. Programul, desfăşurat în prezenţa unui numeros public civil, militar şi clerical, a cuprins: Simpozionul Naţional de Istorie „Treptele Marii Uniri”, cu zece comunicări ştiinţifice, susținute de istorici şi scriitori, SCMD fiind reprezentat de președintele acestuia, Mircea Dogaru, și vicepreşedintele Valeriu Pricina. Comunicările, strânse în volum de preşedintele Filialei I Vâlcea, colonelul Dumitru Copăceanu (r), vor fi editate la Târgu Mureş, prin grija Filialei 2 Mureş, urmând a fi difuzate de SCMD unor şcoli de limba română din ţară şi din străinatate; Lansarea albumului istoric „Demers pentru adevăr” (autor col.(r) Gheorghe Bănescu-Musceleanu), prin grija Filialei 2 Târgu Mureş a SCMD; O expoziţie de grafică pe tema arhitectonicii medievale româneşti dedicată cetăţilor, mânăstirilor şi bisericilor celebre din spaţiul românesc, aparţinând artistului plastic Horia Remus Epure, din Târgu Mureş; Expoziţia filatelică „Cele trei uniri în filatelie”, organizată de mr.(r) Dan Pisău, vicepreşedinte al Filialei 2 Târgu Mureş.
Istoricul militar Mircea Dogaru, colonel în rezervă şi preşedinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a fost capul de afiş al evenimentului. În linia-i deja consacrată, intervenţiile acestuia au fost sarea şi piperul întâlnirii: „Trecutul nu mai este aşa de previzibil. În România, el se schimbă în funcţie de guvernare… În condiţiile în care Puterea şi Opoziţia se bat pentru ciolan şi, la jumătatea anului, nu au făcut nimic pentru Centenarul Unirii, în timp ce guvernul ungar a alocat 30.000.000 de euro pentru contracarare prin Programul „Trianon”, SCMD a demarat propriile acţiuni vizând evenimentul. Responsabili din partea SCMD ai programului, sunt vicepreşedintele interimar, col.(r) Adrian Deac, preşedinte al Filialei 2 Târgu Mureş şi vicepreşedintele aceleiaşi filiale, lt.col.(r) Petre Runcan, ultimul comandant al aeroportului strategic de la Târgu Mureş, de mare importanţă pentru aliatul american, aeroport închis prin fals şi uz de fals de autorităţile locale, pentru a fi înlocuit, cu sponsorizarea unui guvern vecin, de două aeroporturi private, de altă limbă decât cea oficială a ţării (La solicitarea noastră de anchetă, DNA ne-a răspuns că faptele se confirmă dar… s-au prescris, deşi trădarea nu se prescrie niciodată.) «Societatea civilă» înseamnă, în sfârşit, şi la noi, acea parte a societăţii care, prin Constituţie, nu poate face politică – sindicatele, structurile militare şi Biserica, adică ultimii stâlpi de rezistenţă ai unui stat şi ai unei naţiuni libere.”

Colonelul Dumitru Copăceanu, lăudat pentru eveniment
„Unitatea de neam la români” a fost primul eveniment major organizat de SCMD în cadrul proiectului naţional „Mihai Viteazul în cetate”. Alegerea oraşului nostru ca punct de pornire a fost un semn de maximă încredere şi apreciere pe care Mircea Dogaru le are faţă de colonelul Dumitru Copăceanu, preşedintele Filialei 1 Râmnicu Vâlcea.
Născut la 12 august 1967, în Buneşti, Copăceanu s-a pensionat în urmă cu exact un an de zile. Acesta a urmat şi absolvit: Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova – 1985; Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii Căi Ferate „Panait Donici”, arma geniu, 3 ani – 1988; Curs comandant companie – 1993; Curs de stat major – 2000; Curs perfecționare psihopedagogică și metodică – 2001; Facultatea de inginerie, spec. tehnologia construcţiilor de maşini, 5 ani – 2004; Master, specializarea „Managementul Sectorului Public” – 2008; Curs postuniversitar „Management competitiv, resurse umane, financiare şi marketing” – 2007; Curs formator cod COR – 2010; Curs postuniversitar de perfecționare în conducere Forțe Terestre – 2010; Curs cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor – 2013; Curs de exploatare tactică și analiză tehnică a incidentelor cu IED – 2014; Curs de perfecționare inspector în domeniul securității și sănătății în muncă – SSM – 2015.
Funcţii îndeplinite: 1988 – comandant pluton drumuri; 1994 – comandant companie drumuri – poduri; 1995 – comandant pluton drumuri; 1999 – comandant companie drumuri – poduri; 2000 – instructor / catedra de pregătire tactică şi de stat major; 2002 – ofiţer 3 / biroul secretariat şi registratură; 2005 – șef cursuri; 2006 – împuternicit șef al operațiilor și instrucției; 2007 – șef al operaţiilor şi instrucţiei; 2008 – împuternicit șef de stat major; 2008 – șef cursuri; 2015 – împuternicit locţiitor al comandantului; 2016 – împuternicit şef al instrucţiei şi educaţiei; 2016 – împuternicit locţiitor al comandantului; 2016 – șef cursuri; 2017 – împuternicit şef de stat major.
Ordine, medalii şi alte distincţii: Emblema de Onoare a Statului Major General; Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene; Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 de ani de activitate; Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate; Emblema de Onoare a Forţelor Terestre; Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 de ani de activitate.
Colonelul Copăceanu este căsătorit şi are doi copii.
La 1 decembrie 2016, colonelul Dumitru Copăceanu şi-a câştigat un loc în istoria recentă a Vâlcii, el aflându-se în fruntea celei mai importante parade militare organizate în Vâlcea după 1989.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , ,

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: