Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 decembrie 2018

„Cei care știu că au îmbrăcat haina liberală pentru avantaje personale pot pleca de pe acum”


• declară noul președinte al liberalilor din Râmnic, Bogdan Argeșanu Popescu
Urmare a deciziei Biroului Politic Județean al Partidului Național Liberal – filiala Vâlcea, în data de 24 noiembrie au avut loc alegeri pentru funcția de președinte al Organizației municipale Râmnicu Vâlcea și pentru validarea titularizării unor membri ai Biroului Politic Municipal pe posturile vacantate. În consecință, BPJ și BPM au convocat Consiliul de Coordonare Local. La funcția de președinte s-au înscris în competiția internă doi candidați, Bogdan Argeșanu Popescu și Daniel Câmpeanu, acesta din urmă retrăgându-și candidatura cu o zi înaintea alegerilor.
Astfel, la acest scrutin electoral intern ce a avut loc în Sala Mare a Teatrului „Anton Pann” și la care au participat peste 200 membri ai organizației municipale a PNL, din cei 204 membri cu drept de vot conform Statutului au fost prezenți 132. După numărarea voturilor valabil exprimate, Bogdan Argeșanu Popescu a obținut funcția de președinte pentru un mandat de patru ani cu 102 voturi pentru și 10 împotrivă, cei opt candidați pentru posturile vacante ale BPM obținând în medie 113 voturi din 122 valabil exprimate.
„Faptul că nimeni nu m-a contracandidat nu mă duce cu gândul neapărat către ideea că opozanții mei sunt lipsiți de curaj și asumare ori că eu sunt foarte bine poziționat în opțiunile Organizației PNL Râmnicu Vâlcea. Nu văd absența unor contracandidați ca pe un lucru sănătos pentru PNL. O competiție între liberali înseamnă dezbatere și responsabilizare venite din conștientizarea greutății și importanței votului obținut atunci când ești declarat învingător, însă când ești în opoziție de ceva timp și la guvernare și pe plan local, devine mai dificil să îți asumi o responsabilitate precum președinția unei organizații. PNL nu are nevoie acum de lași și trădători. Am obținut această funcție alături de o echipă și prin încrederea celor peste 100 de membri cu drept de vot. Le mulțumesc pentru încredere și le promit că în mandatul meu necinstea, minciuna, lașitatea și lipsa de respect față de PNL și membrii săi vor fi eliminate. Cei care știu că au îmbrăcat haina liberală pentru avantaje personale pot pleca de pe acum. De mâine, noi ceilalți avem în față doi ani cu patru rânduri de alegeri și un partid de onorat că-i suntem membri”, a declarat Bogdan Argeșanu Popescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe articole de la Actualitate

%d blogeri au apreciat: