Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 decembrie 2018

Meridiane

Însemnări de scriitor: Orașul Imperial

După o binemeritată odihnă într-o superbă pensiune din apropierea Salzburgului, călătorim o zi întreagă şi ajungem în Orașul Imperial. Mai fusesem pe-aici, cândva chiar am scris într-o carte despre Nürnberg, oraș cu o istorie strâns legată de aceea a Sfântului Imperiu Roman. Conducătorii acestuia au ales loc de cetate lângă râul Pegnitz, iar în documentul

Corespondență din Tirana, de la Dr. Irina și Radu Gabriel Dobrescu Albania, o țară ce merită vizitată

După ce vizitezi Croația si Muntenegru, cel mai scurt drum spre România trece prin Albania. Am avut, însă, mari îndoieli să alegem această rută. După toate cele auzite, ne intrase în cap că Albania este o țară cu drumuri proaste, cu circulație anarhică, fără indicatoare, unde întâlnești căruțe, vite, cerșetori și multă mizerie. În peregrinările

De la Nisa până pe drumul Sfântului Iacob

După două zile minunate pe­trecute la Nisa la hotelul-muzeu Ne­gresco, am făcut popasul următor la Montpellier. De aici, am plecat la Carcassonne pentru a vizita ceta­tea, monument UNESCO, care în afara labirintului de străzi înguste cu case vechi de piatră are două bise­rici importante: bazilica St. Nazire și catedrala St. Michel, precum și cas­telul Comtal.

Am fost acasă la Nastratin Hogea

Primii pași în orașul seizilor, orașul roditor, cetate plină de istorie și călcată, de-a lungul veacurilor, de persieni, arabi, mongoli ș.a. ne-au amintit de romanul istoric citit în anii tinereții „Stelele Samarkandului”, scris de Serghei Borodin, două volume – „Timur cel șchiop” și „Pârjolul războiului” – în care este preamărit Timur Lenk (1336-1405), mongolul cuceritor,

De la Tașkent la Samarkand

• cu gândul la impostorii… capitaliști de la noi Deși suntem departe de țară, citim zilnic „Curierul de Vâlcea”. O știre ne-a „electrocutat”… Cum niște tineri huligani distrug aspersoarele menite să irige parcurile vâlcene sau peluzele cu flori aflate de-a lungul străzilor și bulevardelor. Aflându-ne, în prezent, într-o călătorie prin Asia Centrală, vă mărturisim că

Am vizitat țara aflată la cea mai mare altitudine din lume

Am încheiat prima corespondență cu secvența când ne aflam în trenul ce ne-a dus de la Astana la Almaty, oraș cunoscut pe vremea sovieticilor cu numele Alma Ata. De fapt, așezarea Almatau – muntele merilor – vestită pentru merele gigante, soiul „Aport”, fusese distrusă de Tamerlan în secolul al XIV-lea, ca, peste patru secole, să

100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

• în orașul francez Vincennes a fost vernisată expoziția „Armata Română – în Marele Război dintre 1916-1918” (Corespondență din Paris de la Jean-Yves Conrad) Între 1916 și 1919 începe, în Estul Europei, un război cunoscut în istorie ca prima conflagrație mondială. Din datele istorice, România a intrat în acest prim război mondial, de partea Antantei,

O vâlceancă vrea să fie primarul unei localități din Italia!

• femeia de 39 de ani își propune să aducă un suflu nou orașului Marino de lângă Roma O veste care îi poate face mândri pe românii de peste hotare vine zilele acestea din Italia. O vâlceancă în vârstă de 39 de ani este implicată în campania pentru alegerile locale de la începutul lunii iunie.

Postări vechi››
%d blogeri au apreciat: