Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 noiembrie 2018

PSD

Deputatul Eugen Neață, prezent la ceremonia de înfrățire a Râmnicului cu un oraș din Creta

Așa după cum ați aflat la momentul oportun din paginile cotidianului nostru, recent, la sediul primăriei municipiului s-a finalizat procedura de înfrăţire dintre Râmnicu Vâlcea şi oraşul grec Agios Nikolaos. Momentul, organizat în ședință festivă, a constat în semnarea, de către primarii Mircia Gutău şi Antonios Zervos, a Acordului avizat de Ministerul Afacerilor Externe şi

Spitalele regionale, construcție etapizată

Deputatul Vasile Cococș ne-a informat că, la nivel guvernamental, s-a decis etapizarea construcţiei celor trei spitale regionale, având în vedere alocarea din fonduri europene din actuala perioadă de programare, precum şi alocarea naţională de câte 150 de milioane de euro. „Ministerul Sănătăţii beneficiază de asistenţă tehnică din partea Băncii Europene de Investiţii. Prin această asistenţă

„Ajutoarele sociale sunt ineficiente”

• declară primarul Costea de la Lungești Primarul comunei Lungeşti se declară supărat pe cei care nu vor să meargă la muncă şi consideră că sistemul defectuos îi avantajează pe cei care „taie frunză la câini”. Tiberiu Costea spune că puţini sunt cei care au acceptat să se angajeze, ceilalţi preferă să trăiască din alocaţii

Modificări legislative în folosul întreprinzătorilor

Deputatul Daniela Oteşanu (foto) ne-a relatat că, recent, Parlamentul a votat o modificare legislativă care va uşura considerabil activitatea întreprinzătorilor autohtoni, permiţând flexibilizarea afacerilor acestora. Este vorba despre Legea nr. 163 din 10 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi modificarea Legii nr.

„Sper ca reprezentanții CJ Vâlcea să-și îndrepte privirile și către lăcașele de cult”

• declară primarul Alexandru Dediu, privind starea drumurilor ce duc către schituri Dezvoltarea turismului reprezintă unul din obiectivele de bifat ale autorităților publice locale din Păușești-Măglași, fapt pentru care edilul Alexandru Dediu și-a trasat câteva probleme ce trebuie rezolvate. „Localitatea este așezată într-o zonă frumoasă, de deal și munte. Avem schiturile Jgheaburi, Pahomie și Mănăstirea

Constantin Bănacu, primar Bărbătești, anunță: „Începem marea asfaltare!”

• după finalizarea pregătirilor, șeful administrației spune că va profita la maxim de ultimele zile cu soare pentru asfaltări Edilul PSD al Bărbăteștiului vrea să exploateze la maxim răbdarea toamnei și ultimele sale semne de blândețe și să treacă la asfaltări pe drumuri cu vecinii de la est și vest: „Vreau să vă spun că

Gușoeni – prima localitate din Vâlcea care își va produce singură energia electrică!

Gușoeniul este prima localitate din Vâlcea care își va produce singură energia electrică necesară iluminatului public și funcționării instituțiilor administrative. Primarul Nicolae Concioiu (foto) afirmă că modernizarea iluminatului public era necesară, deoarece vechea instalaţie este depăşită şi neconformă. În cadrul unui parteneriat cu societatea OMV Petrom, în localitate s-a construit o centrală fotovoltaică, investiție care

Școala din Vlădești, modernizată și dotată cu calculatoare

• în noiembrie, primarul Cosac taie panglica Luna viitoare, autoritățile publice locale din Vlădești vor inaugura Școala din centrul localității. Potrivit declarației edilului Adrian Cosac, cu ocazia evenimentelor desfășurate în luna noiembrie, marcând Centenarul, va avea loc și inaugurarea școlii. Unitatea de învățământ, în baza unui proiect implementat de Primăria Vlădești, a fost modernizată și

Postări vechi››
%d blogeri au apreciat: