Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

4 iulie 2020

Politică și Administrație

Termocentralele pe cărbune duc România aproape de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Vâlcea e pe listă!

Prin intermediul unui amplu comunicat de presă, Asociația Bankwatch România atrage atenția asupra problemelor cu care se va putea confrunta România nu peste mult timp din cauza poluării excesive pe care o generează termocentralele pe cărbune neretehnologizate și nemodernizate. Îngrijorător este că, pe lista scurtă a acestor termocentrale cu probleme se află și Govora II.

A început distribuirea produselor alimentare și de igienă

Având în vedere numărul de pachete cu alimente şi cu articole de igienă rămase după distribuirea către primele două grupuri-ţintă ale POAD 2020 (beneficiarii de venit minim garantat şi de alocaţii pentru susţinerea familiei) Primăria Râmnicu Vâlcea anunţă că va distribui aceste produse şi altor categorii de persoane. Astfel, începând cu data de 6 iulie

Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Râmnicu Vâlcea

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 29 iunie – 3 iulie 2020 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Aurelian Sacerdoțeanu, Arinilor, Calea lui Traian, Straubing, Apusului, Bâlciului și Splaiul Independenței.LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI.

Se inaugurează noile săli de naștere de la Maternitate

Veste bună pentru viitori părinți din Râmnicu Vâlcea, dar și din întreg județul nostru. Peste puțin timp, la Maternitatea din municipiul reședință de județ vor fi inaugurate noile săli de naștere.„Săptămâna viitoare vom inaugura noile săli de naștere de la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. În așteptarea fondurilor europene, am luat decizia să facem aceste lucrări

Ciech Soda România – pași siguri spre centrala termoelectrică proprie

Într-un comunicat de presă transmis către opinia publică, Ciech Soda România anunța, în data de 25 iunie 2020, că a demarat procedurile legale de înființare a unei centrale termoelectrice proprie, pentru a putea să-și reia activitatea de producere a sodei calcinate. Chiar dacă pașii sunt mulți, important este că investitorul polonez a demarat procedurile, fapt

„Reclădim România!”

Premierul Ludovic Orban a declarat zilele trecute că Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică este unul ambiţios şi le-a cerut miniştrilor să elaboreze până la sfârşitul săptămânii proiectele de acte normative astfel încât, într-o lună, să existe instrumentele pentru punerea în practică a acestui program.În opinia deputatului de Vâlcea Cristian Buican (foto), acest plan

„Depunem moțiune de cenzură”

În opinia social-democraților, mare parte din Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, elaborat de Guvern, copiază programul de guvernare al PSD. „Este evident că este copiat programul. Cel din 2016, al PSD, este public şi se poate compara. Culmea, sunt copiate şi anumite pasaje pe care deja PSD le-a realizat”, declară deputatul de Vâlcea

Primarul de la Gușoeni, dezamăgit de Guvern

Primarul comunei Gușoeni și-a arătat, din nou, dezamăgirea că tot mai mulți români aleg să plece la muncă în străinătate, deoarece țara noastră nu oferă condiții pentru un trai decent. „Cu toţii am văzut că, în plină pandemie, s-a plecat masiv în străinătate, la muncă în agricultură, fiindcă acolo munca în agricultură este recunoscută. Consider

Turismul din zona Horezu, afectat de pandemie

Pandenia a afectat foarte serios agroturismul din zona Horezu, iar primarul Nicolae Sărdărescu (foto) are date exacte în acest sens. „Dacă anul trecut, în sezonul estival erau în medie 1.000 de turişti zilnic, iar pensiunile şi hotelurile erau pline, nu se găsea un loc de cazare nici dacă îţi făceai programare cu o lună înainte,

Milioane de euro pentru investiții în sectorul pomicol

Prima sesiune de depunere a Cererilor de finanţare din 2020 pentru submăsura referitoare la înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), s-a deschis în 30 iunie, iar fondurile disponibile se ridică la 1.985.644 euro. Potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR),

Începe reabilitarea unei străzi cu mult trafic

Luni, 6 iulie 2020, se va da Ordinul de Începere a Lucărilor la reabilitarea străzii Matei Basarab pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Nicolae Titulescu şi cea cu Calea lui Traian, inclusiv a sensului giratoriu din zona Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Lucrările care vor afecta o suprafaţă de 7300 mp se estimează

Activitate intensă la Apavil S.A. – Centru Vest

APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în săptămâna 22/28 iunie 2020 o serie de activităţi în întreaga arie de operare.AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branșamente PEHD Dn 25: comuna Păușești – satele Barcane, Buzdugan, Cernele și Păușești, comuna

Votul prin corespondenţă – modalitate sigură şi comodă de vot fără cozi și fără deplasări

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până marţi, 1.277 de cetăţeni români cu drept de vot din afara ţării s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, dintre aceştia 859 optând pentru votul prin corespondenţă, iar 418 pentru votul la secţia de votare. AEP reaminteşte într-un comunicat transmis Agerpres că, potrivit legislaţiei

„Nu crește CASS”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis public, zilele trecute, că liberalii doresc creşterea CASS. „Aceasta este dubla măsura liberală: vor creşterea CASS, dar critică iniţiativa PSD de impozitare progresivă, care ar mai tăia din averile imense ale prietenilor PNL şi ar aduce mai mulţi bani în buzunarele oamenilor!”, a afirmat Ciolacu.În replică, deputatul

„Nici până astăzi n-am văzut vreo mască de la Guvern”

Primarul Nicolae Sărdărescu (foto) spune că bugetul orașului Horezu a fost afectat în mod simțitor de coronavirus, cauza fiind scăderea impozitului pe venit şi încasarea de TVA. „Economia națională, ca și în Horezu, a scăzut, ceea ce a făcut să avem o pierdere de 12 miliarde de lei vechi. La toate acestea se adaugă şi

Lucrări „în grafic” la noua grădiniță din Gușoeni

Așa cum am mai informat, în Gușoeni se construieşte o grădiniţă „din temelii”. „Lucrările sunt în plină desfăşurare, zilele acestea turnându-se planşeul la demisol. Dacă lucrurile vor decurge normal, în sensul alocării fondurilor necesare achitării devizelor privind execuţia, există posibilitatea ca investiţia să fie finalizată în toamna acestui an. Tot la capitolul infrastructură educaţională putem

„IMM Invest «a fost croit strâmb», 60.000 de firme fiind respinse din start de bănci”

În opinia social-democraților, preşedintele Klaus Iohannis şi liberalii fac din planul relansării economice a ţării o sindrofie într-un restaurant de lux.„Iohannis şi liberalii fac din planul relansării economice a ţării o sindrofie într-un restaurant de lux. La asta sunt chiar experţi! PNL îşi lansează un program electoral care nu salvează pe nimeni din cei care

Se anchetează achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, zilele trecute, înfiinţarea unei comisii de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă. Potrivit hotărârii de înfiinţare, comisia are ca obiective analiza fundamentării şi eficienţei măsurilor de informare, verificare şi monitorizare epidemiologică a cetăţenilor români care s-au întors în România din zonele de risc de

Guvernul promite prin planul de relansare economică 2.000 euro pentru chirii și utilități

Microîntreprinderile vor primi granturi de sprijin în valoare de 2.000 de euro fiecare, măsură pentru care Guvernul va aloca un buget de 100 de milioane de euro, potrivit Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, publicat ieri. Acest sprijin va fi oferit firmelor din toate domeniile, pentru finanţarea cheltuielilor privind stocurile, datoriile către furnizori, chiriile şi

Încă 21 de râmniceni au intrat în Clubul Longevivilor

În perioada 1-3 iulie, Primăria Râmnicu Vâlcea continuă tradiţia sărbătoririi celor mai vârstnici cetăţeni ai municipiului. Asta pentru că alţi 21 de râmniceni cu vârsta de peste 90 de ani au intrat oficial în Clubul Longevivilor. Este o a doua astfel de acţiune pe anul în curs, numărul total al nonagenarilor aniversaţi de către Municipalitatea

Articole anterioare › ›