Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 decembrie 2018

Campionii Vâlcii, în sala de sport a Școlii Nr. 5


Pe 14 decembrie, în prezența a peste 130 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 5 din Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat cea de-a treia întâlnire din cadrul programului național „Campionii României în școală, liceu și universitate”. La acest eveniment au fost prezenți patru sportivi de performanță dintre cei pe care îi are județul Vâlcea și anume: Daniel Moldovan – haltere, Luminița Huțupan Dinu – handbal, Ghiță Silviu – karate și Paul Dinu – karate.

Să îi cunoaștem pe cei patru sportivi

Daniel Moldovan: multiplu medaliat la campioanatele naționale și Cupa României la haltere. Actualmente el este antrenor de haltere.
Luminița Huțupan Dinu: este considerată cea mai bună portăriță din toate timpurile a României. Redăm, mai jos, palmaresul acesteia: club – de 3 ori câștigătoare a Ligii Campionilor EHF Feminin; de 2 ori câștigătoare a Super Cupei Europei; de 10 ori câștigătoare a Ligii Naționale din România și a Campionatului Național Sloven; de 9 ori câștigătoare a Cupei României și a Cupei Sloveniei; câștigătoare a Supercupei României 2007 – prima ediție; câștigătoare a Cupei Cupelor 2007; câștigătoare a Trofeului Campionilor 2007 – prima ediție; semifinalistă a Ligii Campionilor EHF 2009, 2012. Echipa națională – locul al doilea Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2005. Individual – Cel mai bun portar la Campionatul European de Handbal Feminin din 2000; cel mai bun portar la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2005; cel mai bun portar din toate timpurile – votată cu 93,77% pe pagina oficială IHF; în noiembrie 2010, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea i-a conferit, în unanimitate, titlul de Cetățean de onoare al orașului.
Silviu Ghiță: Vicecampion Mondial, Campion European, multiplu Campion Național și câștigător al Cupei României la karate. Actualmente Maestru Emerit al Sportului, prin Ordin de Ministru al Tineretului si Sportului, obținând, în anul 2014, Centura Neagră și gradul 2 DAN Karate Shotokan. A obținut un peste 100 de medalii la Campionate Mondiale (stilul shotokan), Campionate Europene (stilurile shotokan, wado ryu și shito ryu), Campionate Internaționale, Campionate Naționale, Cupa României, Cupe Internaționale și Naționale. A fost decorat de către Președintele României cu Medalia Meritul Sportiv clasa a III-a, Ministerul Tineretului și Sportului și de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, în repetate ocazii.
Paul-Viorel Dinu: Campion Mondial, Campion European, multiplu Campion Național și câștigător al Cupei României la karate. Actualmente, el este Maestru al Sportului, Antrenor Emerit, și Maestru Emerit al Sportului, prin Ordin de Ministru al Tineretului și Sportului, obținând. în anul 2017, Centura Neagră și gradul 5 DAN Karate Shotokan. A obținut un număr de 188 de medalii, după cum urmează: 55 medalii aur, 52 medalii argint și 81 medalii bronz la Campionate Mondiale (stilurile shotokan și goju ryu), Campionate Europene (stilurile shotokan, wado ryu, shito ryu și goju ryu), Campionate Internaționale, Campionate Naționale, Cupa României, Cupe Internaționale și Naționale. A fost decorat de către Președintele României cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Karate și de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, în repetate ocazii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Eveniment

%d blogeri au apreciat: