Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 noiembrie 2018

Arhivele pentru 9 noiembrie 2018

Este oficial: Râmnicul s-a înfrățit cu Agios Nikolaos din Grecia

Astăzi, 9 noiembrie, cu începere de la ora 12.00, în Sala de Consiliu a primăriei municipiului, s-a desfășurat ceremonia de semnare a acordului de înfrățire dintre Râmnicu Valcea și Agios Nikolaos (Grecia). Parteneriatul semnat între reprezentanții celor două administrații publice va avea implicații în dezvoltarea unor domenii de interes atât pentru Râmnicu Vâlcea, cât și

În Ardeal, vâlcenii de la Suprem Dance au fost «fruncea»

Weekend-ul trecut, orașul Sibiu a găzduit una dintre cele mai importante competiții de dans sportiv național și nu numai. Este vorba de Transylvanian Grand Prix, a cărui ediție, din acest an, a venit cu o premieră în dansul sportiv din România – a găzduit două campionate mondiale în cadrul aceluiași eveniment. Prima s-a adresat categoriei

Spitalele regionale, construcție etapizată

Deputatul Vasile Cococș ne-a informat că, la nivel guvernamental, s-a decis etapizarea construcţiei celor trei spitale regionale, având în vedere alocarea din fonduri europene din actuala perioadă de programare, precum şi alocarea naţională de câte 150 de milioane de euro. „Ministerul Sănătăţii beneficiază de asistenţă tehnică din partea Băncii Europene de Investiţii. Prin această asistenţă

Gata cu ștampila în instituțiile publice!?

• argumentație: „La ora actuală, ştampila nu mai reprezintă un garant al veridicităţii actelor, dată fiind multiplicarea mijloacelor prin care aceasta poate fi procurată, aceasta trebuind înlocuită cu alte metode de identificare, un exemplu în acest sens fiind semnătura electronică” Senatul a adoptat, în şedinţa plenului din 7 noiembrie, în unanimitate (75 de voturi „pentru”),

Conferință româno – sârbă de chirurgie în Râmnic

În această perioadă, la Grand Hotel Sofianu se derulează ediția a XIII-a a Conferinței româno – sârbe de chirurgie. Dan Ponoran, directorul Spitalului Județean de Urgență, ne-a comunicat că acest eveniment cu participare internațională este menit să impună județul Vâlcea pe harta sănătății europene.

Încă un loc de joacă modernizat inaugurat în Râmnicu Vâlcea

Miercuri, 7 noiembrie, copiii de la blocurile din zona Autogării ”Traian” au primit un cadou din partea Primăriei Râmnicu Vâlcea: un loc de joacă modernizat şi dotat cu echipamente noi. Primarul Mircia Gutău, alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, a inaugurat aceată nouă facilitate destinată celor mici, declarând că acţiunea de modernizare a

Scade ROBOR la trei luni

„Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut miercuri pe piaţa interbancară cu 0,05 puncte procentuale, la 3,20% pe an”, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se

Postări vechi››
%d blogeri au apreciat: