Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

21 noiembrie 2018

Arhivele pentru 13 august 2018

Tricolorele Under 18 dispută astăzi «finala» pentru primul loc în Grupa A la Campionatul Mondial din Polonia

După trei victorii consecutive (contra Slovaciei, Austriei și Poloniei), respectiv o remiză contra Angolei, selecționata feminină Under 18 a României va susține astăzi, 13 august, cu începere de la ora 21.00, ultimul meci în cadrul grupei din care face parte în cadrul Campionatului Mondial destinat acestei categorii de vârstă, care se desfășoară, în luna august,

Întâlnire cu contribuabilii pe tema schemei de ajutor de stat

Structurile de specialitate din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova organizează, în luna septembrie 2018, întâlniri cu operatorii economici de pe raza județului Vâlcea, pe tema acordării ajutorului de stat prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în

Scheme de ajutor de stat pentru operatorii economici

Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi completat Hotărârea Guvernului (HG) nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, prin HG nr. 476/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 580/09 iulie 2018. Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin HG nr. 807/2014, cu modificările

După ceremonia de acordare a medaliilor aniversare „Ziua Imnului Național”, mulțumiri de la cel mai înalt nivel pentru Primăria Râmnicului

Acordarea Medaliilor Aniversare „170 de ani de la prima intonare într-un cadru oficial a cântecului «Deşteaptă-te, române!»” câtorva sute de personalităţi din Râmnicu Vâlcea şi unor oficialităţi de la nivel central nu a rămas fără ecou. Într-o scrisoare adresată primarului Mircia Gutău, Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, mărturiseşte că va păstra Diploma şi

Campionatului Mondial de Handbal U18(f) în LIVE la Curierul de Vâlcea!

Astăzi, 13 august, începând cu ora 11, puteți urmării următoarele partide din cadrul Campionatului Mondial de Handbal U18(f) desfășurat în Polonia: Grupele A și B/ Sala LEGIONOW 1100 Chile-Croația 1300 Egipt-Suedia 1500 Ungaria-Danemarca 1700 Angola-Slovacia 1900 Polonia-Austria 2100 Germania-România Grupele C și D/ Sala POLITECHNIKA 1100 Kazahstan -Macedonia 1300 Spania-Tunisia 1500 Coreea de Sud-Franța 1700

Cheltuielile cu spitalele din Vâlcea, recuperate

Consilierii județeni au fost întruniți într-o ședință, la finele săptămânii trecute, pentru a fi de acord cu un proiect privind recuperarea cheltuielilor cu spitalele din Vâlcea, din fonduri europene. Președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, a ținut să precizeze că banii cheltuiți de Spitalul Județean de Urgență, unitățile medicale din Drăgășani, Brezoi și Mihăești pentru aparatură

Un localnic din Mihăești a pierdut gunoiul în stradă, dar și…factura

Un cetățean din comuna Mihăești și-a „pierdut” gunoiul chiar în mijlocul unei străzi din localitatea Galicea, dar i s-a aflat și numele, fiind dat de gol de propria factură la o rețea de telefonie. Nu-i dăm încă numele deoarece nu știm încă dacă gunoiul a fost aruncat intenționat din mașina sa sau a căzut din

Stația de călători din centrul comunei Drăgoești, vandalizată

Mai mulți localnici din Drăgoești au sesizat, pe o rețea de socializare, faptul că stația de călători din centrul comunei lor a fost distrusă cu pumnii și picioarele de mai mulți indivizi. Ideea este că stația se află chiar în apropierea sediului poliției. Localnicii din Drăgoești roagă autoritățile locale să se sesizeze în acest caz.

Postări vechi››
%d blogeri au apreciat: