Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

21 ianuarie 2019

Arhivele pentru 13 iunie 2018

RoStire

Ne-am propus, în viitorul apropiat, să concesionăm teren pe Valea Otăsăului, să vedem câte parcele vor ieşi şi să le dăm cetăţenilor. Condiţiile vor fi ferme, ca, în doi-trei ani, să-şi ridice pensiuni sau case de vacanţă, să se populeze zona. Cred că vor fi 50-60 de parcele şi am convingerea că se va dezvolta

Elevii din Păușești-Otăsău, din nou, privilegiați

Primarul comunei Păușești-Otăsău, Cătălin Avan, anunță că, duminică, 17 iunie, toți elevii din localitatea care au câștigat premiul I la școală sau alte premii la concursurile județene vor avea parte de o surpriză frumoasă. Vor primi din partea autorităților locale câte o bicicletă, premiu oferit cu ajutorul unui ONG din Belgia. Edilul Cătălin Avan s-a

Modificări aduse sistemului de adopții

Copiii din sistemul de protecție specială vor avea mai multe șanse să găsească o familie adoptatoare, printr-un proiect de modificare a legii adopției. Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopției, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului – 1 iunie și a Zilei Naționale a

Vâlcenii sunt așteptați la Cinci zile de teatru de înaltă calitate

Între 17-21 iunie, Ariel Inter Fest coboară arta în stradă! • festivalul de teatru vă așteaptă cu un program de spectacole și evenimente fără precedent • „Ariel Inter Fest” debutează pe 17 iunie Ieri, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Cinema Geo Saizescu, organizatorii Festivalului Internațional de Teatru Ariel Inter Fest au prezentat

O nouă apariţie editorială: Pr. Dr. Ștefan Zară, „Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică”

Numeroase studii de teologie românească vorbesc despre înnoirea Tradiției, reafirmând îndemnul întoarcerii la Părinți, a traducerii operelor acestora, pentru regăsirea sensului viu și valorilor spirituale. Într-un anume fel, Tradiția s-a reînnoit în cadrul Bisericii ori de câte ori textele Sfinților Părinți au fost așezate drept argumente, metafore, formule de credință chiar, pentru înțelegerea plenitudinii misterului

În această dimineață, Expoziția „De-a Arhitectura” își deschide porțile la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie găzduiește, de la ora 11.00, vernisajul unei expoziții cu totul deosebite. „De-a Arhitectura” prezintă machetele orașelor la scara unui omuleț LEGO și reprezintă o parte din rezultatele procesului educațional desfășurat pe perioada unui an școlar (sau chiar a doi), prin parcurgerea cursului „De-a arhitectura în orașul meu”, adresat claselor a III-a și

Două zile de ciclism și alergare montană, la Costești

• organizatorii au pregătit participanților multe surprize: foc de tabără, concerte live, concursuri pentru copii, karaoke În perioada 16-17 iunie a.c., la Costești, mai exact în Parcul Național Buila-Vânturarița, se va desfășura un concurs de ciclism MTB și alergare montană – LYKAIOS MTB, care se adresează tuturor iubitorilor sportului și mișcării în natură. Organizatorul evenimentului

Comunicat de presă ADPSE Catalactica – filiala Teleorman anunță demararea proiectului ”Program Integrat – Educație, Dezvoltare, Integrare (EDI)”

Alexandria, 13.06.2018 Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică Catalactica – filiala Teleorman în parteneriat cu Asociația pentru Promovare Incluzivă INTEGRAT și în colaborare cu Școala Gimnazială Corbu, Școala Gimnazială ”Pan M. Vizirescu”, Școala Gimnazială Milcovu din Deal – județul Olt, Școala Gimnazială Catane – județul Dolj, Școala Gimnazială Copăceni Racovița – județul Vîlcea, anunță demararea

La Vâlcea și la lotul național de cadete, Mia Rădoi pregătește viitorul handbalului

În urmă cu doi ani, Mia Rădoi se întorcea din Italia, unde antrenase repre­zentativa de handbal feminin tineret, și prelua de la Steluța Luca, care a ajuns vicepreședinte la Federația Română de Handbal, echipa de junioare III a Centrului Național Olimpic de Excelență de la Vâlcea. „Ca bază materială nu ne comparăm, în Italia ai

Postări vechi››
%d blogeri au apreciat: