Du-te la...

Optimi Cupa României

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 martie 2019

100.000 ha pădure din Oltenia, fără pază


• conducerea ITRSV Vâlcea trage un semnal de alarmă: „Sperăm să nu se ajungă și aici la o mafie a lemnului” • oltenii fug de înființarea asociațiilor

Avem suprafețe întregi de pădure, dar aproximativ 10% din ele dispun de pază, în restul cazurilor tăierile ilegale fiind la ele acasă. Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Vâlcea are în subordine cinci județe, iar pe toată zona Olteniei, din cele 900.000 ha de pădure, jumătate se află în administrarea statului. Din datele furnizate de inspector adjunct ITRSV Vâlcea, Gheorghe Dinucă, din cele 400.000 ha doar în cazul a 100.000 este asigurată paza: „Serviciul silvic lipsește cu desăvârșire în cele 100.000 ha pădure, fapt pentru care asigurarea pazei reprezintă principala noastră preocupare. Totuși, față de alte zone, încă nu ne confruntăm cu o mafie a lemnului. Au apărut, însă, oameni interesați de anumite zone, știu că proprietarii sunt la București, nu au pază la păduri și acționează”. Oltenii se feresc însă și de organizarea în asociații. Față de alte județe, cum ar, spre exemplu, Gorj, unde primarii au luat la pas locuințele cetățenilor ce dețin suprafețe forestiere pentru a se organiza în asociații, în zona Olteniei, localnicii se feresc de asociații, având însă exemplul fostelor CAP-uri. Asta în ciuda faptului că, e mult mai ușor când o singură persoană vorbește în numele a 600 de proprietari pentru asigurarea pazei pădurilor, față de deplasarea a sute de proprietari la ITRSV pentru încheierea de contracte.  La toate acestea se adaugă și personalul insuficient; pe cele cinci județe ale Olteniei acționându-se cu doar 45 de oameni.

Comentarii

mesaj(e)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized

%d blogeri au apreciat: